Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, a declarat marţi pentru News.ro că lucrările de restaurare şi consolidare a Casei Nanu-Muscel, aflată în proprietatea instituţiei, vor fi reluate cel mai probabil anul viitor, după ce va avea loc o nouă licitaţie privind contractarea unei firme de construcţii.
Autorizaţia şantierului expiră în primăvara acestu an, iar Istudor spune că va fi făcută o solicitare de prelungire a ei.
„Am dat drumul documentaţiei, aşteptăm caietul de sarcini făcut de proiectant şi de architect, apoi va merge în SEAP, pentru a începe o nouă licitaţii privind firma care să preia lucrările. Cred că va fi bătaie, având în vedere că data trecută au fost 11 firme care au participat”, a spus Istudor pentru News.ro.
ASE este în proces cu firma Palex, „pentru că nu a mai vrut să intre în şantier”, motivând existenţa unor datorii sau, după cum spune Istudor, „nu au ştiut în ce fel de lucrare se bagă”.
Prima licitaţie a fost câştigată pentru 24 de milioane de lei, lucrarea fiind estimată la 28 de milioane de lei. Astfel, costurile erau puţin peste 800 de euro pe metru pătrat, a mai precizat el.
„Eu am întrebat câţiva specialişti dacă cumva a fost subestimată lucrarea şi mi-au spus că nu”, a punctat rectorul.
Cât priveşte autorizaţiile, Istudor spune că au fost primite din partea Primăriei Municipiului Bucureşti. În plus, „am câştigat procesul cu cele două organizaţii - ele au făcut recurs, dar este treaba lor”.
„Sperăm să vină o echipă serioasă. Toată lumea e încrezătoare. Sperăm ca anul viitor să îl începem cu firma în locaţie”.
Casa Nanu-Muscel a fost declarată monument istoric clasa B la începutul anului 2013. În luna mai a aceluiaşi an, a fost cumpărată de ASE.
Pe 31 martie 2016, ministrul Culturii de la acea vreme, Vlad Alexandrescu, a cerut Direcţiei pentru Cultură a Municipiului Bucureşti să oprească lucrările la Casa Nanu-Muscel din Piaţa Romană, deoarece au fost făcute intervenţii fără aviz.
La începutul lunii aprilie a aceluiaşi an, Inspectoratul Regional de Construcţii Bucureşti - Ilfov a dispus încetarea lucrărilor la casa din Piaţa Romană Nr. 7, după ce a constatat o serie de nereguli, în cadrul unui control efectuat pe 1 aprilie 2016, ca urmare a solicitării primite de la Vlad Alexandrescu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...