Scriitorul Mircea Cărtărescu a susţinut, vineri seară, o conferinţă în prima zi a Târgului de Carte de la Madrid, unde România este ţară invitată. El a vorbit despre editorul său spaniol şi despre literatură, în general.
Târgul de Carte de la Madrid are loc în perioada 25 mai -10 iunie.
În prima zi, la pavilionul României, au fost prezenţi Gabriela Dancău, ambasadoarea României în Regatul Spaniei, Liliana Ţuroiu, preşedinte ICR, Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, departamentul Cultură, Culte şi Centenar, Manuel Gil, directorul Târgului de Carte de la Madrid, Mirel Taloş, vicepreşedinte ICR, Ioana Anghel, director ICR Madrid, potrivit icr.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Standul României se află în centrul parcului Retiro, iar la evenimentele de vineri au participat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, principele Radu Duda, scriitorii Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu şi Ioana Nicolaie.
Scriitorul Mircea Cărtărescu, apreciat în spaţiul hispanic, este acum vedeta Targului de Carte de la Madrid, după ce anul trecut a fost invitatul special al târgului de la Guadalajara.
El a susţinut în capitala spaniolă conferinţa „Utopia lecturii”, care a fost prezentată de Manuel Gil, la pavilionul Bankia din centrul parcului Retiro.
„Acest succes nu este spre lauda mea, ci spre lauda spaniolilor, pentru că ei au descoperit ca există scriitori români şi au primit cu inima deschisa totul, aşa cum au facut-ol şi cu emigrantii romani. Nicăieri emigraţia română nu a fost atât de bine primită ca în Spania. Aici, oamenii au contribuit la imaginea României, ei fiind foarte muncitori, serioşi şi diferiţi de toate clişeele despre românii răspândiţi în lume, ceea ce creează şi deschiderea culturală şi interesul pentru operele creatorilor români. Deşi am mai fost publicat în limba spaniolă - am şapte sau opt cărţi traduse în limba spaniolă - declicul s-a produs la traducerea romanului Solenoid. As putea spune că editorul meu, Enrique Edel, a trăit şi a murit pentru aceasta carte, de aceea se spune azi despre el ca este editorul lui Mircea Cărtărescu şi al altor scriitori. Entuziasmul său a fost răsplatit prin numărul mare de cărţi vândute în Spania şi America Latină. Ca să ajungi în vârful catedralei literaturii nu există cale de acces, trebuie să te naşti acolo", a spus Mircea Cărtărescu.
În pavilionul României, prima seara din program, s-a încheiat cu o altă conferinţă - „Familia Regală Română” - susţinută de Filip Iorga, în prezenţa Custodelui Coroanei Române.
„Târgul de Carte de la Madrid este un eveniment cultural important şi reprezintă o diplomaţie de înalt nivel. Prima Uniune Europeană a fost cea a familiilor regale, deoarece acestea erau înrudite ceea ce permitea circulaţia ideilor, a valorilor şi bunurilor culturale", a punctat Majestatea Sa Margareta.
Participarea României în calitate de ţară invitată la a 77-a ediţie a Târgului de Carte de la Madrid este organizată de Institutul Cultural Român prin filiala sa de la Madrid şi Centrul Cărţii, sub auspiciile Ambasadei României în Spania şi cu sprijinul Asociaţiei Librarilor din Madrid.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...