O campania internaţională de strângere de fonduri pentru salvarea frescei bisericii de lemn de la Urşi din judeţul Vâlcea a fost lansată, iar suma necesară finalizării acţiunii de restaurare este de 12.000 de euro.
Biserica de lemn din satul Urşi (comuna Popeşti, jud. Vâlcea, sec. XVIII) face parte din proiectul „60 de biserici de lemn”, desfăşurat de Fundaţia Pro Patrimonio.
„O societate care se dezvoltă şi este puternică, se impune şi patrimonializând ceea ce creează. O societate dezvoltată va lăsa în urma ei un patrimoniu sporit faţă de ceea ce a primit. În acest sens, ea trebuie să aibă grijă şi de patrimoniul pe care l-a moştenit”, a spus arhitectul Şerban Sturdza, vicepreşedinte al fundaţiei.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Biserica din Urşi cu hramul Buna Vestire şi Sf. Arhanghel Mihail (cod Lista Monumentelor Istorice VL-II-m-B-09954) a fost construită în perioada 1757-1784, ctitori fiind Ion Danciu şi popa Costandin. După incendiul din 1838 biserica a fost reparată şi pictată în 1843 de către meşterii Gherghe, Nicolae şi Ioan atât la interior, cât şi la exterior. Din 1913, în sat a fost construită o nouă biserică de zidărie, cea de lemn rămânând abandonată în cimitir. Ultima reparaţie a avut loc în 1943.
Restaurarea ei a început pe 12 iunie 2010, ca urmare a prăbuşirii bolţii peste altar, cu o intervenţie de urgenţă iniţiată de Ordinul Arhitecţilor din România şi finanţată de Fundaţia Pro Patrimonio, prin regretatul arhitect Şerban Cantacuzino, fondatorul fundaţiei în anul 2000. Timpul efectiv de intervenţie asupra monumentului, ca urmare a specificului activităţilor de restaurare, este de patru luni pe an, din iunie până în septembrie. În restul perioadei, fundaţia se concentrează pe activităţi de strângere de fonduri pentru continuarea proiectului.
Fondurile adunate prin diverse acţiuni şi evenimente în perioada 2011-2019 au fost folosite pentru consolidarea picturii, desfacerea bolţii (bârnele şi iconostasul fiind restaurate la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti), realizarea unor fundaţii noi din piatră, înlocuirea tălpilor şi bârnelor putrede din structură, refacerea bolţii, a şarpantei şi a învelitorii de şiţă, conservarea frescelor interioare şi exterioare, reparaţia şi completarea mobilierului interior, sistematizarea verticală. Banii au fost donaţi exclusiv de persoane, companii şi organizaţii particulare: World Monuments Fund, Headley Trust, Holcim România, International Music and Art Foundation. Comunitatea locală (parohie, Primărie, locuitorii satului) susţine proiectul an de an, oferind cazare şi masă tuturor voluntarilor, restauratorilor şi meşterilor care lucrează aici.
Biserica de lemn din Urşi mai are nevoie de 12.000 de euro, aceasta fiind ultima sumă necesară pentru finalizarea integrală a acţiunii de restaurare a frescei, remontarea mobilierului interior şi redarea monumentului către comunitate.
Sub sloganul „Give so history can live”, campania internaţională de strângere a acestor fonduri a fost demarată atât pe platforma de crowdfunding dartagnans.fr, cât şi pe site-ul Fundaţiei Pro Patrimonio.
Programul „60 de biserici de lemn” a fost iniţiat în 2009 de arhitectul Şerban Sturdza şi s-a desfăşurat cu ajutorul a peste 100 de tineri cu profesii diferite (arhitecţi, artişti restauratori, ingineri, sociologi etc.), majoritatea voluntari, prin acţiuni specifice şi punctuale de intervenţie, documentare şi promovare a bisericilor monitorizate. Ei s-au alăturat efortului responsabil depus de preoţii şi comunităţile parohiale care au moştenit biserici vechi de lemn, clasate ca monument istoric, aşezate în cimitire şi deseori abandonate. Majoritatea acestora se află în stare gravă de degradare structurală şi artistică. Folosirea şi păstrarea lor în stare bună reprezintă datoria comunităţii de credincioşi, ce îşi conservă astfel tradiţia, istoria şi identitatea propriei aşezări.
De la începutul proiectului şi până în prezent au fost realizate 14 intervenţii de urgenţă, 10 înlocuiri complete de şiţă, opt restaurări, au fost documentate peste 50 de biserici de lemn (prin relevee de arhitectură), iar două proiecte de conservare au fost întocmite, cu sprijinul Europa Nostra, în vederea aplicării pentru finanţare. Pictura murală de mare valoare (frescă sau al secco) însumează 2.000 mp. Aproximativ 30 de biserici sunt pictate în interior. Lucrările ample de intervenţie de urgenţă sau de conservare au fost dublate de evenimente publice, concerte pentru strângerea de fonduri şi expoziţii, care au avut ca scop să pună în valoare biserica de lemn şi să reînvie interesul comunităţiilor pentru aceste bijuterii de patrimoniu.
De-a lungul timpului, parteneri au fost organizaţia Europa Nostra, Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Asociaţia 37, Fundaţia Dala, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul Ţăranului Român, Artis Periţia, iar susţinerea financiară s-a datorat organizaţiei internaţionale World Monuments Fund, Headley Trust, International Music and Art Foundation, Holcim România, European Investment Bank Institute.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.