Meredith Corp. a vândut brandul media Time preşedintelui Salesforce.com, co-CEO şi fondator Marc Benioff, şi soţiei lui, Lynne, pentru 190 de milioane de dolari bani gheaţă, potrivit The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vânzarea va fi finalizată în decurs de 30 de zile.

În urmă cu zece luni, Meredith a încheiat un acord de 2,8 miliarde de dolari pentru achiziţia Time Inc., susţinută de fraţii miliardari Charles şi David Koch. Toate tranzacţiile au fost încheiate în primul trimestru al anului 2018, iar Meredith a obţinut astfel, între altele, People şi Better Homes & Gardens.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Soţii Benioff nu vor fi implicaţi în operaţiunile cotidiene şi nici în deciziile editoriale, care vor fi luate de actuala echipă de conducere a Time. În plus, revista Time va funcţiona separat de Salesforce, companie tehnologică cu baza în San Francisco.

„Suntem mulţumiţi că am găsit cumpărători atât de pasionaţi ca Marc şi Lynne Benioff pentru brandul Time”, a transmis preşedintele şi CEO al Meredith, Tom Harty, într-un comunicat emis duminică. „De 90 de ani, Time a fost în linia întâi a evenimentelor importante şi poveştilor cu impact care au conturat relaţia noastră la nivel global. Ştim că Time va continua să aibă succes şi este în mâini bune cu Benioff”, a continuat el, mulţumind echipei revistei pentru munca depusă.

Meredith se află, de asemenea, în negocieri pentru vânzarea Fortune, Money şi Sports Illustrated, având ca scop concentrarea pe brandurile dedicate publicului feminin. Compania a transmis că în curând va anunţa acordurile semnate pentru aceste publicaţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.