„Biserici fortificate din România”, o expoziţie documentară cu imagini şi texte informative despre aceste edificii, va fi vernisată vineri, de la ora 16.00, la sediul Institutului Cultural Român din Stockholm.
La eveniment vor participa E.S. Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Regatul Suediei, Philipp Harfmann, curator al expoziţiei şi director executiv al Fundaţiei Biserici Fortificate din Transilvania, Luitgard Löw, director al Muzeului de istorie al regiunii Västergötland, Robin Gullbrandsson, restaurator şi arhivist în cadrul muzeului Västergötland din Skara (Suedia).
Expoziţia „Biserici fortificate din România” va cuprinde peste 25 de rollup-uri, de peste doi metri înălţime, cu imagini, broşuri şi materiale documentare, despre istoria bisericilor fortificate din România.
În Transilvania, zona din România unde se află cea mai mare concentraţie de biserici medievale din Europa, numeroase grupuri etnice au coexistat de-a lungul timpului.
În prezent, în jur de 150 de biserici fortificate se află în zona rurală a Transilvaniei, dintre care şapte au primit statutul de patrimoniu mondial UNESCO în 1993.
Expoziţia de la ICR Stockholm include şi o secţiune scandinavă, realizată în colaborare cu Västergötland Museum, care evidenţiază o paralelă cu bisericile fortificate din Scandinavia (îndeosebi din Öland şi Bornholm).
În plus, ICR Stockholm va găzdui la 20 noiembrie, de la ora 18:00, o prelegere publică susţinută de cercetătorul Robin Gullbrandsson, intitulată „Fortress of Faith - Fortified churches in Transilvania and Scandinavia / Cetăţile credinţei - bisericile fortificate din Transilvania şi Scandinavia‟.
O serie de panouri cu imagini ale unor biserici fortificate din România vor fi expuse pe gardul Ambasadei României din Regatul Suediei.
Expoziţia „Biserici fortificate din România” va rămâne deschisă până la 8 decembrie.
Expoziţia, în limba engleză şi franceză, este organizată de ICR Stockholm, în parteneriat cu Fundaţia Biserici Fortificate din Transilvania, Muzeul de istorie al regiunii Västergötland şi Ambasada României în Regatul Suediei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.