Biografia "Diana. Povestea unei prinţese spusă de ea însăşi", de Andrew Morton, a apărut în portofoliul imprintului Corint Istorie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În 1992, când această carte a apărut pentru prima oară în Marea Britanie, publicul nu a acordat prea multă atenţie faptului că prinţesa de Wales a participat ea însăşi la elaborarea ei. Se poate spune chiar că a fost privită cu neîncredere şi luată în derâdere de mulţi. Cu timpul însă, tocmai această implicare a celei alintate de presă şi de cei care au simpatizat-o Lady Di a atras aprecierile cititorilor.

După 25 de ani de la moartea sa în urma tragicului accident petrecut la Paris, personalitatea Dianei continuă să captiveze. Această variantă revizuită a biografiei scrise de Andrew Morton cuprinde materiale şi consideraţii noi cu privire la moştenirea spirituală lăsată de cea supranumită „prinţesa poporului”, ca şi la însemnătatea ei pentru casa regală britanică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Tehnicile performante de redare şi analiză a sunetelor au permis descifrarea pasajelor care abia se pot auzi în discuţiile înregistrate în urmă cu trei decenii şi care nu apar în prima ediţie a cărţii. Pe parcursul lor, Diana dă amănunte despre o serie de aspecte legate atât de viaţa sa personală, cât şi de calitatea ei de membră a casei de Windsor - raporturile sale cu regina, căsătoria nefericită cu prinţul Charles, relaţia dintre acesta şi Camilla, bulimia care a chinuit-o, tentativele de sinucidere - dar şi despre fericirea de a fi mamă şi dorinţa ei de a duce o altă viaţă, departe de privirile indiscrete ale presei aflate în căutare de senzaţional.

Lucrarea biografică a lui Andrew Morton a avut, de-a lungul timpului, o influenţă hotărâtoare asupra imaginii pe care publicul larg şi-a format-o despre monarhia britanică. 

În această vară, la Londra, va fi dezvelită statuia prinţesei, o lucrare semnată de Ian Rank-Bradley. Reprezentanţii editurii Corint lansează cu această ocazie, pentru artişti, campania publicitară "#diana21stcentury". Detalii privind regulamentul sunt pe www.corint.ro. Valoarea totală estimată a premiilor este de 24.000 lei.

Librăria Cărtureşti şi Corint organizează pe 30 iunie, de la ora 19.00, o dezbatere online, #diana21stcentury.

Vor fi prezenţi Nigel Bellingham -directorul British Council România, Raluca Michailov - director BP Publishing Media, director Forbes România, Filip Lucian Iorga - istoric, Irina Markovits - consultant de fashion şi imagine publică, Irina Păcurariu - jurnalist TVR, Andreea Hentea - jurnalist TV Mania, Alex Gâlmeanu - fotograf şi Ioana Bâldea Constantinescu - brand manager Editura Corint, moderatoarea întâlnirii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.