Magnatul Bill Gates, co-fondatorul Microsoft Corporation, va permite fiecărui absolvent american de facultate în 2018 să descarce gratuit o copie a cărţii "Factfulness", de Hans Rosling, de pe site-ul său, potrivit The Guardian.
Publicată în aprilie, cartea se bazează pe argumentul lui Rosling că lumea este în realitate într-o stare mai bună decât credem.
Lucrurile sunt rele şi pare că se înrăutăţesc, nu-i aşa?", scrie Rosling. "Război, violenţă, dezastre naturale, corupţie. Bogaţii se îmbogăţesc şi mai mult iar săracii sărăcesc; şi curând vom rămâne fără resurse dacă ceva drastic nu se face. Acesta este tabloul pe care multă lume îl vede în mass-media şi pe care îl au în minte".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Profesorul şi lectorul suedez pe probleme de sănătate lucra la carte când a murit de cancer anul trecut - Gates afirmând că a luat cu el capitole în ambulanţă către spital. A fost completată de fiul său Ola Rosling şi nora sa Anna Rosling Rönnlund, şi a ajuns deja în topuri în America şi Regatul Unit, la Sceptre.
Gates apare pe coperta interioară, numind-o "una dintre cele mai importante cărţi pe care le-am citit vreodată - un ghid indispensabil pentru a gândi clar despre lume". Şi acum a invitat 4 milioane de studenţi care absolvă în 2018 să descarce gratuit o copie digitală a cărţii de pe site-ul său.
"Dacă ai o diplomă de la un colegiu american în această primăvară, am un cadou pentru tine. Este o carte (Nu e o surpriză. Cărţile sunt cadoul meu)", a anunţat Gates pe blogul său. "Deşi cred că toată lumea ar trebui să o citească, are particularităţi utile pentru oricine termină colegiul şi pentru următoarea fază a vieţii".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.