Înscrierile pentru sezonul 9 al emisiunii „Visuri la cheie” se pot face la adresa visurilacheie.protv.ro. Arhitecţii şi prezentatorul Dragoş Bucur sunt pregătiţi de noi renovări.
„Începem sezonul 9 Visuri la cheie, iar asta mă bucură foarte mult pentru că am avut ocazia, în aceşti ani, să cunoaştem familii care sunt adevărate exemple pentru societate. Îi încurajez pe cei care au nevoie de ajutor să ne spună povestea lor, pentru că noi suntem pregătiţi de renovare şi abia aşteptăm să-i cunoaştem”, a spus Dragoş Bucur.
Poveştile familiilor pe care le-am cunoscut au fost adevărate lecţii, atât pentru echipă, cât şi pentru telespectatori. Copii care s-au maturizat înainte de vreme au devenit exemple de putere şi voinţă pentru cei de acasă. Iubirea pentru familie, empatia pentru cei din jur şi tăria cu care reuşesc să depăşească toate obstacolele vieţii au fost cele care i-au adus în punctul în care să se bucure de o renovare de vis.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.