Copiii cu vârste între 6 şi 12 ani, pasionaţi de artă, pot participa gratuit la atelierele organizate de Art Safari timp de trei zile, în perioada 27-29 octombrie, în Palatul Dacia-România (Muzeul Municipiului Bucureşti).
„Trei zile pline de artă şi distracţie le promitem micilor artiştilor în vacanţa în care vor uita de tablete şi telefoane. La Art Safari Kids îi învăţăm pe copii despre culori, forme, artişti şi curente, pe înţelesul lor. Îi invităm să picteze şi să creeze după ce le-am arătat şi artă adevărată. Ne bucurăm că Centrul Step by Step ni s-a alăturat în calitate de partener educaţional. Alături de profesorii lor de artă, micii artişti vor avea parte de o călătorie fascinantă în Marea Britanie, prin peisajele lui John Constable, sosite tocmai de la Londra, de la Victoria and Albert Museum. Dar şi de o călătorie din Orient în Occident şi în ţara noastră, prin arta lui Ştefan Popescu. Bineînţeles, cât timp copiii se distrează, părinţii vizitează Art Safari şi descoperă picturi, instalaţii, artă textilă, junglă şi alte surprize pe gustul celor mari”, declară Ioana Ciocan, CEO Art Safari.
Atelierele Art Safari Kids se vor desfăşura în cele trei zile (27-29 octombrie) în intervalul orar 12:00-18:00, la Palatul Dacia-România. Cei mici vor fi împărţiţi în trei serii (20 de copii cel mult, în fiecare serie), în intervalele orare 12:00-14:00,14:00-16:00 şi 16:00-18:00.
Începând cu luna noiembrie şi până la finalul ediţiei a 10-a Art Safari, atelierele Art Safari Kids se vor desfăşura în fiecare zi de joi, în intervalul orar 12:00-18:00. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac la info@artsafari.ro.
Art Safari, proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii, este specializat în realizarea de pavilioane expoziţionale de artă. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă Bucureşti - cel mai mare conglomerat de expoziţii de artă din România - ajuns la a 10-a ediţie, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România şi cu colecţionari privaţi, ample expoziţii retrospective care îşi propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public şi de a educa noile generaţii prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate şi expoziţii de artă contemporană în spaţii neconvenţionale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureştean. Art Safari se desfăşoară sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti şi UNESCO România şi este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional de Artă al României. Partenerul educaţional al Art Safari este Centrul Step by Step din Bucureşti. În cele 9 ediţii de până acum a înregistrat aproape 300.000 de vizitatori.
Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională este o organizaţie non-profit care promovează principiile educaţiei timpurii de calitate şi derulează proiecte pentru modernizarea educaţiei şi dezvoltare comunitară sustenabilă. Centrul Step by Step este membru fondator al Asociaţiei Internaţionale Step by Step (ISSA), organizaţie neguvernamentală care dezvoltă programe în domeniul educaţiei. Din 1994, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Centrul Step by Step implementează Alternativa Educaţională Step by Step, aplicată în prezent în aproape trei sute de grădiniţe şi şcoli publice din 95 de localităţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.