Artişti vizuali originari din România, activi pe scena de artă contemporană, în România sau în străinătate, indiferent de mediul în care lucrează, pot depune până pe 30 septembrie oferte în cadrul apelului de achiziţii de opere de artă deschis de Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pentru care Ministerul Culturii a alocat 2 milioane de lei. Artiştii trebuie să fie autorii lucrărilor pe care le propun, iar acestea trebuie să reflecte în mod semnificativ practica lor.
Guvernul, prin Ministerul Culturii, a acordat - la începutul lunii august - Muzeului Naţional de Artă Contemporană 2 milioane de lei pentru creşterea patrimoniului. Termenul limită de depunere a ofertelor a fost prelungit cu aproximativ trei săptămâni faţă de cel comunicat iniţial.
Aceasta va fi prima procedură de achiziţie publică de artă contemporană în decurs de 12 ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
MNAC va achiziţiona doar lucrări originale, cu caracter de unicat. În ceea ce priveşte mediile care implică multiplicare, serii, ediţii (tehnici grafice, tehnici fotografice, artă digitală, film/video, sculptură turnată, piese de artele focului, etc.), Muzeul nu este interesat decât de ediţii limitate şi încurajează achiziţionarea primului exemplar, a întregii serii, şi a matriţei originale, după caz.
Privitor la oferta pe generaţii, MNAC încurajează în cazul artiştilor născuţi până în anul 1965 oferta de lucrări cu valoare istorică, realizate, preferabil, până în 1990.
MNAC încurajează aplicanţii să facă un efort curatorial referitor la propria operă şi să includă în ofertă, alături de operele propuse, materiale documentare cu valoare de unicat legate de producerea/ traseul acestora.
Prin aceste criterii, MNAC urmăreşte deopotrivă creşterea patrimoniului statului român şi sprijinirea artiştilor în efortul de prezervare a operei lor la nivelul de atenţie instituţională pe care o merită.
Procedura se va derula în două faze distincte: selecţia competitivă, urmată de negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (procedură distinctă de atribuire) cu fiecare dintre câştigătorii selecţionaţi de juriu.
Noua sesiune de achiziţii de artă contemporană vizează creaţia artiştilor vizuali în viaţă, originari din România, activi pe scena de artă în ţară şi/ sau în străinătate, indiferent de mediul în care lucrează, şi este menită să crească patrimoniul cultural gestionat prin colecţia MNAC.
Achiziţiile vor constitui un stimulent pentru producţia artistică actuală, iar procedurile vor viza operele de artă originale, din toate mediile, inedite, relevante pentru constituirea canonului artei contemporane, opere aparţinând atât artiştilor de referinţă ai istoriei recente, din România sau diaspora, cât şi tinerelor generaţii.
Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM (Consiliul Internaţional al Muzeelor), este format din 11 membri titulari şi doi supleanţi, iar în structura sa se vor regăsi reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al MNAC, ai universităţilor de profil din Bucureşti şi din ţară, ai sectorului independent, precum şi specialişti desemnaţi de Uniunea Artiştilor Plastici.
Moştenită în mare parte pe cale instituţională şi reflectând până în anii 1990 mecanismele de achiziţii ale vechilor structuri comuniste de propagandă culturală, colecţia Muzeului Naţional de Artă Contemporană reflectă viaţa artistică din România postbelică, nu doar după criterii de valoare, ci şi din perspectiva complexă a contextului social, economic şi politic.
Sesiunile de achiziţii organizate după înfiinţarea MNAC au completat acest fond cu lucrări semnificative – independent de presiuni de ordin ideologic, politic, conjunctural.
Toate detaliile despre procedurile de participare se găsesc pe mnac.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.