Cel de-al 17-lea sezon al serialului „Anatomia lui Grey/ Grey’s Anatomy” a debutat joi seară, iar episodul de două ore dedicat lucrătorilor sanitari din prima linie a beneficiat de o apariţie supriză pentru fanii producţiei, potrivit Variety.
Actorul Patrick Dempsey a revenit în rolul Dr. Derek “McDreamy” Shepherd, într-o secvenţă, după cinci ani de când personajul a murit.
În centrul episodului se află Meredith Grey (rol interpretat de Ellen Pompeo) şi Miranda Bailey (Chandra Wilson) care, alături de ceilalţi medici şi asistenţi, fac eforturi să lupte împotriva coronavirusului.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Cea mai importantă datorie pe care am avut-o în acest sezon a fost să onorăm realitatea acestei pandemii şi impactul pe care îl are, mai ales asupra lucrătorilor sanitari”, a spus Krista Vernoff, showrunner, într-un comunicat. „Pe lângă asta, a trebuit să venim cu moduri creative prin care să permitem serialului să fie încă distractiv şi romantic şi să ofere un fel de evadare. Aici intră Patrick Dempsey. Motivul plajei - care va continua dincolo de premieră - ne oferă un mod de a trăi dincolo de pandemie chiar şi pentru puţin timp, iar revenirea lui Derek ne-a bucurat pe noi, pe Meredith şi pe fani”.
Patrick Dempsey va reveni şi în episodul de săptămâna viitoare, „My Happy Ending Above”.
„Sezonul 17 a fost un efort herculian pentru distribuţie, echipă, scenarişti şi partenerii noştri de la Disney şi ABC şi suntem mândri de el. Dar efortul nostru este nimic în comparaţie cu munca lucrătorilor din prima linie cărora le este dedicat acest sezon. Sper că show-ul vă va inspira să purtaţi mască pentru a-i proteja şi pentru a ne proteja reciproc. Aşa cum ar spune Derek Shepherd: «Este o zi frumoasă pentru a salva vieţi»”, a adăugat ea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...