Actorul şi regizorul Andy Serkis va citi vineri, în direct, romanul „The Hobbit”, timp de aproximativ 12 ore, pentru a strânge bani în scop caritabil.
Actorul care şi-a împrumutat vocea personajului Gollum în seria filmelor „Lord of The Rings” şi „Hobbit” va citi romanul din 1937 al lui JRR Tolkien de la început până la final, fără pauză, potrivit BBC.
Banii strânşi în timpul acţiunii de 10 -12 ore a lui Serkis vor fi împărţiţi între NHS Charities Together şi Best Beginnings.
„Mulţi dintre noi se chinuie în izolare în timpul acestei perioade”, a spus actorul în vârstă de 56 de ani. „În aceste vremuri dure, vreau să vă duc în una dintre cele mai minunate aventuri fantastice scrise vreodată - un maraton de 12 ore în fotoliu spre Pământul de Mijloc, în timp ce se strâng bani pentru două organizaţii caritabile uimitoare, care fac o muncă extraordinară chiar acum pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili”.
Lectura va începe vineri, la ora României 12.00, iar mai multe detalii vor fi disponibile pe pagina Hobbitathon Covid-19 Go Fund Me.
Până acum, actorul a strâns peste 6.000 de lire sterline din 100.000 de lire sterline, obiectivul său.
La începutul acestui an, Andy Serkis - actor, regizor şi producător, fondator al studiourilor The Imaginarium - a primit trofeul BAFTA pentru contribuţia la cinematografie.
Serkis a creat personaje precum Gollum („Lord of the Rings”, seria „Hobbit”), Caesar (trilogia „Planet of the Apes”), gorila din „King Kong” (2005) şi liderul Snoke din recenta trilogie „Star Wars”, a regizat „Mowgli: Legend of the Jungle” (2018), „The Ruins of Empires” (2018), „Breathe” (2017) şi continuarea lungmetrajului „Venom”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.