Cineaştii Andrei Ujică şi Péter Forgács vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World Romania, care va avea loc între 15 şi 24 martie la Bucureşti. Autorul român va prezenta, în premieră naţională, în cadrul secţiunii „Work in progress”, un fragment din documentarul la care lucrează în prezent - „Things We Said Today” -, o capsulă a timpului datând din 13-15 august 1965, încadrată de sosirea trupei The Beatles la New York şi de primul ei concert pe Shea Stadium.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Filmul lui Ujică este narat din perspectiva a doi adolescenţi interpretaţi de tineri actori şi este în întregime compus din materiale de arhivă, în mijlocul cărora cei doi protagonişti sunt inseraţi cu ajutorul efectelor speciale. 

Péter Forgács va fi prezent la proiecţia a două dintre filmele sale: „Eu sunt von Höfler: variaţiuni asupra lui Werther” şi „Vârtejul: cronica unei familii”. În plus, regizorul va susţine două ateliere cu studenţii UNATC şi UNARTE.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Eu sunt von Höfler: variaţiuni asupra lui Werther” face parte din seria „Ungaria privată”, proiectul de o viaţă al lui Forgács. Tibor Höfler este urmaşul unei familii de fabricanţi evrei al cărei parcurs poate fi urmărit, prin documente păstrate până azi, pe durata mai multor secole. Apelând la scrisori, la fotografii, la înregistrări video realizate în tinereţe de protagonist, la citate din alte opere de artă, la voice over-uri narative multiple, „Eu sunt Von Höfler” este unul dintre filmele cele mai complexe şi mai lungi ale seriei.

În „Vârtejul: o cronică de familie”, Forgács prezintă viaţa de zi cu zi a membrilor unei familii de evrei olandezi, spulberată aproape în totalitate de Holocaustul nazist din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pornind de la jurnalul video din anii '30 - '40 al unuia dintre membrii familiei, filmul include momente fericite şi de relaxare care se succedă, fiind explicate sau prezentate prin inserturi şi sunete recompuse. Un element important al documentarului e paralela creată cu viaţa de zi cu zi a unei alte familii aparţinând Reichkommissar-ului Arthur Seyss-Inquart, responsabil de aplicarea politicilor naziste pe teritoriul olandez aflat sub ocupaţie germană.

Înainte de festival, cei doi cineaşti sunt subiectul Cineclubului One World Romania de duminică. De la ora 17.30, la Point din Bucureşti, va fi prezentat documentarul realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki - „Videogramele unei revoluţii” -, iar de la ora 19.30, filmul lui Péter Forgács – „Câinele negru: Poveşti din Războiul Civil Spaniol”.

„Videogramele unei revoluţii” reprezintă o analiză a rolului televiziunii în timpul revoluţiei române din 1989. Timp de cinci zile, în decembrie 1989, în timpul înlăturării regimului lui Ceauşescu, demonstranţii au ocupat studioul televiziunii de stat şi au transmis revoluţia în direct. Realizatorii Andrei Ujică şi Harun Farocki au concentrat 125 de ore de transmisiuni video în această reconstituire cronologică a revoluţiei.

Proiecţia de duminică, din cadrul Cineclubului, a filmului „Videograme dintr-o revoluţie”, coregizat de Harun Farocki, este şi un preambul al unei expoziţii organizate, între 4 şi 25 aprilie, de Institutul Goethe din Bucureşti şi dedicate acestuia.

Expoziţia „Despre deteritorializarea muncii” este curatoriată de Silke Wittig şi va cuprinde atât lucrări din anii 1990 şi 2000, cât şi din opera mai recentă a artistului, acompaniate de o serie de proiecţii de filme urmate de dezbateri.

Luna aprilie, la Cineclub, îi va fi, de asemenea, dedicată lui Farocki.

Intrarea la Cineclub se face pe baza unor liste de rezervări. Rezervarea se face printr-un e-mail trimis pe adresa info@oneworld.ro. 

One World Romania 2019 va avea loc la Cinema Elvire Popesco - Institutul Francez, Arcub, Cinemateca Eforie, Point şi #Pavilion 32 - Goethe-Institut Bucureşti. Abonamentele şi biletele pentru festival sunt disponibile pe Eventbook.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.