Alexandru Delea este câştigătorul Survivor România 2022 şi al cecului de 100.000 de euro. Războinicul, devenit apoi Vultur, a reuşit să depăşească toate provocările acestui sezon, câştigând trofeul atât de mult dorit de toţi cei care s-au înscris în competiţia de la Pro TV.
Seara a început cu ultimul joc al acestui sezon. Cei trei concurenţi care au reuşit să ajungă până în această etapă a competiţiei, au intrat pentru ultima dată pe traseu cu un singur gând: să ajungă în finală şi la votul celor de acasă care le-ar fi putut aduce 100.000 de euro. Mare le-a fost surpriză când alături de ei au venit toţi concurenţii care au părăsit show-ul, iar aceştia i-au încurajat exact ca-n perioadele petrecute împreună. Sigur pe el, decis şi categoric, Alex Delea a câştigat pentru a treia zi la rând şi s-a calificat direct în finală.
Elena şi Ionuţ au intrat la votul celor de acasă, iar aceştia au decis ca Elena Chiriac să fie cea de-a doua finalistă, în timp ce Ionuţ Popa a fost desemnat ocupantul locului 3. Într-o atmosferă extrem de încărcată, domnul Dan a dat pentru ultima oară START VOT între Alex Delea şi Elena Chiriac.
Finala Survivor România a fost lider absolut de audienţă, în intervalul orar 20.28 - 00.32. În rândul publicului naţional, cu vârsta cuprinsă între 21 şi 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 8.5 puncte de rating şi 28.4% cotă de piaţă, faţă de locul 2 care avea 3.9 puncte de audienţă şi 12.9% share. De-a lungul difuzării, peste 1.7 milioane de români au urmărit ultima seară a competiţiei, iar în minutul de aur, la ora 22.26, aproape 2.4 milioane de telespectatori aşteptau rezultatul serii.
Prezentatorul Daniel Pavel a anunţat că au început înscrierile pentru anul viitor, pe site-ul survivor.protv.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.