Actorul american de teatru şi film Al Pacino va susţine, luna viitoare, două reprezentaţii solo la Paris, în care va face o incursiune în deceniile sale de activitate şi va discuta cu publicul.
Într-un interviu acordat Le Figaro, actorul american în vârstă de 78 de ani a afirmat că o mare dorinţă a sa a fost să urce pe scenă în capitala franceză.
„Am Evening with Pacino”, cum este intitulat show-ul, va avea reprezentaţii pe 22 şi 23 octombrie la Theatre de Paris, în limba engleză, fără subtitrare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ideea lui nu a fost să ţină un mesterclass ori o conferinţă, ci să povestească publicului anumite momente importante din viaţa lui şi să dialogheze cu cei prezenţi.
„Vorbesc despre ce mi s-a întâmplat în viaţă şi asta îmi permite să joc anumite scene, toate în timp ce vorbesc cu publicul. Este ceva chiar important, pentru că există elementul spontaneităţii, şi, într-un fel, înveţi despre tine”, a spus el.
Pasionat de literatura europeană, Pacino s-a declarat un admirator al lui Moliere şi Cehov. El a interpretat deseori pe Broadway, iar recent a jucat rolul lui Tennessee Williams în spectacolul de teatru „God Looked Away”.
Născut pe 25 aprilie 1940, la New York, Al Pacino este actor de teatru şi film şi regizor. A impresionat publicul şi critica de specialitate cu roluri în filme ca cele din trilogia „Naşul/ The Godfather”, „Serpico” (1973), „După amiază de câine/ Dog Day Afternoon” (1975), „Dreptate pentru toţi/ ... and justice for all” (1979), „Scarface” (1983), „Când dragostea ucide/ Sea of Love” (1989) şi „Parfum de femeie/ Scent of a woman” (1992), pentru care a primit şi singurul său Oscar. La premiile Academiei Americane de Film a mai fost nominalizat de şapte ori. Al Pacino a primit 4 Globuri de Aur, 2 premii Emmy şi 1 premiu BAFTA.
Cel mai recent proiect cinematografic al său este „Once Upon a Time in Hollywood” al lui Quentin Tarantino.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.