Actorul Geoffrey Rush a obţinut un ordin de restricţie temporar împotriva tabloidului australian The Daily Telegraph, în procesul intentat în luna decembrie a anului 2017 pentru defăimare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

The Daily Telegraph, deţinut de compania News Corporation, fondată de Rupert Murdoch, a publicat în noiembrie 2017 un articol referitor la o acuzaţie lansată la adresa actorului privind comportamentul indecent pe care l-ar fi avut la Sydney Theatre Company.

Actorul a depus în decembrie o plângere în care susţinea că ziarul l-a descris drept un pervers şi că acuzaţiile false au provocat suferinţă familiei şi colegilor lui şi i-au periclitat perspectivele profesionale.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La o audiere care a avut loc joi la o curte federală din Australia, avocatul pledant al lui Rush, Richard McHugh, a spus că apărarea The Daily Telegraph este „pierdută”, scrie The Hollywood Reporter.

Avocata apărării, Lyndelle Barnett, a declarat în faţa curţii că ziarul deţine o informaţie pe care nu a publicat-o. De cealaltă parte, McHugh a susţinut că informaţia nu trebuie făcută public, deoarece conţine acuzaţii care ar face şi mai mult rău reputaţiei lui Rush.

Astfel, judecătorul ichael Wigney a dat ordin ca informaţia să rămâne nepublicată şi confidenţială până la următoarea audiere, care va avea loc pe 19 februarie.

În decembrie, Geoffrey Rush a renunţat la preşedinţia Australian Academy of Cinema and Television Arts (AACTA), la câteva zile după ce Sydney Theatre Company a dezvăluit că a primit o plângere privind „compotamentul indecent” al artistului. AACTA a transmis că a acceptat şi respectă decizia voluntară a lui Rush de a se retrage, dar şi prezumpţia lui de nevinovăţie.

Născut pe 6 iulie 1951, Geoffrey Rush a fost premiat cu Oscar în 1997 pentru rolul din „Shine” şi a mai primit alte trei nominalizări la premiile Academiei americane de film - pentru „The King's Speech” (2010, rol secundar), „Quills” (2000) şi „Shakespeare in Love” (1998, rol secundar). În plus, actorul este cunoscut şi pentru rolul căpitanului Barbarossa din filmele francizei „Piraţii din Caraibe”. El a jucat rolul lui Albert Einstein în primul sezon al serialului „Genius”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.