Actorii Mihai Călin şi Marius Manole de la Teatrul Naţional Bucureşti au ieşit în faţa publicului, la finalul spectacolelor "Orchestra Titanic" şi "Viforul", şi au povestit sutelor de spectatori despre situaţia dramatică prin care trec instituţiile de cultură, dar şi despre colegii de la tehnic disponibilizaţi în urma tăierilor bugetare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ne aflăm într-o situaţie foarte grea şi riscă să devină dramatică. De două zile, probabil din cauza unor tăieri de buget din Cultură, situatia a devenit foarte grea, şi colegii noştri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Naţional, care sunt angajaţi colaboratori printr-o firmă externă sunt daţi afară", a spus Mihai Călin, la finalul spectacolului "Orchestra Titanic". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Nu putem să facem spectacole fără tehnicieni. Ei nu pot să facă spectacolele fără noi. Dacă situaţia rămâne aşa, din septembrie nu vor mai exista spectacole la Teatrul Naţional şi se pare că şi în alte teatre. Nu vrem să vă întristăm, dar sperăm ca din toamnă lucrurile să se îndrepte, să fie găsită o soluţie de direcţia Teatrului, Ministerul de Finanţe, Ministerul Culturii, prim-ministrul", a adăugat Mihai Călin. 

"După cum ştiţi s-au tăiat foarte mulţi bani de la teatre şi de peste tot de unde se face artă. Ieri, 50 din colegii noştri au fost daţi afară, oameni fără de care acest teatru nu ar funcţiona. Rugăm, pe această cale, la Ministerul Culturii, să deblocheze acele posturi care există. Fără aceşti oameni, teatrul este blocat. Nu mai funcţionează nicio sală. "Pădurea spânzuraţilor", multe spectacole nu vor mai putea avea loc pentru că au fost daţi afară oameni care se ocupau de videoproiecţii, de lumini, sunet, noi n-o să putem funcţiona fără ei. Un popor fără cultură e uşor de îngenuncheat", a fost şi apelul lui Marius Manole pe scena TNB. 

Regizorul Radu Afrim semnala, miercuri, pe Facebook, situaţia a 40 de tehnicieni de la Teatrul Naţional Bucureşti ale căror contracte nu au mai fost prelungite.

"Azi au fost daţi afară din Teatrul Naţional Bucureşti zeci de tehnicieni (maşinişti, luminişti, oameni de la sunet, video, cabiniere, recuziteri). Adică fix oamenii necesari facerii şi păstrării unor spectacole (într-un un teatru cu şase săli)”, a scris regizorul Radu Afrim. "Sunt sigur că de aceştia nimeni nu s-a atins. Aşa cum nu s-a atins nici de actorii angajaţi care nu joacă de ani de zile nimic, dar iau salarii uriaşe. Sistemul nu e ok, nu e ok deloc, sunt sigur că infecţia asta se va extinde şi la celelalte teatre, deja e dificil de tot să scoţi în România un spectacol de care să nu-ţi fie ruşine din punct de vedere tehnic, care să sune şi să arate cât de cât european. Ce e de făcut? Pe cine interesează”, a mai spus Afrim.

Actriţa Dorina Chiriac a scris şi ea despre concedierile masive din teatru, numind situaţia "destabilizare". 

"54 tehnicieni din TNB. 31 tehnicieni din ArCub. Sute de actori colaboratori neplătiţi de atâtea luni în absolut toate teatrele. Teatre aflate în faliment. Festivaluri rase complet. Proiecte îngheţate. Toate astea înseamnă vieţi puse în pericol. Concedierea unui singur om afectează existenţa celor de care depinde încadrarea lui în muncă. Familii afectate, colegi rămaşi afectaţi de faptul că nu îşi pot continua activitatea cu echipe ştirbite masiv. Lovitură? Da. De ce nu există conştientizare în opinia publică? Pentru că societatea noastră nu înţelege importanţa manifestării culturale în viaţa sa. Nu găseşte importantă spiritualitatea sa individuală hrănită prin teatru. Teatrul nu e o nevoie imediată. Arta nu e o utilitate. Arta e despre sinele omului, iar asta e ceva ignorat de mai bine de o sută de ani", a scris Dorina Chiriac. 

Situaţia din TNB a fost confirmată pentru B1.ro de directorul instituţiei Ion Caramitru, care a declarat: "Solicit expres o întâlnire cu doamna premier şi ministrul Finanţelor pentru deblocarea acestei situaţii".  

Actriţa Oana Pellea a mărturisit pe Facebook că susţine demersul directorului TNB, Ion Caramitru. "Mai susţine cineva? Un director de teatru, ceva, din Bucureşti, din ţară? Actori, regizori, scenografi, angajaţi, colaboratori, independenţi, neindependenţi...corp tehnic? Forţe politice din opoziţie care să impiedice această crimă, să ia atitudine pentru apărarea Culturii? Ce linişte se făcu! Nu este vorba doar de TNB! Este vorba despre toate teatrele, despre întreaga zonă culturală ce este pusă pe butuci", a scris actriţa. 

Ion Caramitru nu a răspuns solicitării News.ro de a comenta situaţia până la momentul publicării acestor informaţii. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.