Academia Română a expediat recent către toate institutele, centrele şi filialele aflate în subordinea sa o adresă prin care le înştiinţează că forul naţional nu are fonduri suficiente pentru plata salariilor în următoarele luni şi le recomandă măsuri pentru a acoperi deficitul salarial, se arată într-un comunicat al Ad Astra (Asociaţie a cercetătorilor din întreaga lume), care precizează că demersul AR este "ilegal, neavenit şi contraproductiv".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Academia Română (AR) este conform Statutului său “cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală al ţării”. Sub egida AR funcţionează de asemenea 51 institute de cercetare, 18 Centre de cercetare şi 6 Fundaţii. 

Instituţiile de cercetare subordonate AR au drept obiect principal de studiu cercetări fundamentale din diverse ramuri ale cunoaşterii ca de exemplu: Matematica, Fizica, Biologia, Chimia, Medicina, Ştiinţele Agricole, Ştiinţa Informaţiei, Ştiinţele Economice, Istoria, Filosofia, Artele, Filologia, etc. Multe dintre instituţiile de cercetare ale AR au rezultate remarcabile reflectate în articole publicate în reviste de prestigiu, cărţi/monografii publicate în edituri de o inaltă tinută profesională.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Academia Română a expediat recent către toate institutele, centrele şi filialele aflate în subordinea sa, Adresa nr 240/22.05.2019 prin care le înştiinţează că AR nu are fonduri suficiente pentru plata salariilor în următoarele luni. Mai mult, AR propune un set de măsuri pe care le recomandă insistent să fie luate de unităţile sale pentru a acoperi deficitul salarial, cum ar fi: a) diminuarea salariilor, în special salariile celor care au venituri suplimentare; b) forţarea personalului de a intra în concedii fără plată; c) pensionarea forţată a celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare (inclusiv a acelora care au aprobarea Consiliilor Ştiinţifice de a-şi continua activitatea); d) suspendarea promovarilor de personal", se arată în comunicat.

Ad Astra consideră acest demers al Academiei Române ilegal, neavenit şi contraproductiv. 

Membrii asociaţiei motivează printre altele că AR deţine o multitudine de resurse financiare şi materiale care ar putea fi utilizate pentru a acoperi deficitul financiar actual. Astfel, Academia Română deţine un patrimoniu propriu, administrat de Fundaţia "Patrimoniu". De asemenea, în subordinea Academiei Române se mai află: Fundaţia Familiei Menachem H. Elias, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Fundaţia Europeană “Titulescu”, Fundaţia “Panteonul României”, Fundaţia Universitară a Mării Negre, Casa Oamenilor de Ştiinţă (inclusiv Casa Academiei şi Clubul Oamenilor de Ştiinţă), Spitalul "Elias", Sala Dalles, Muzeul Coandă, Casă Seniorilor din Otopeni, Observatoarele de geodinamică, Stationarul ecologic Sinaia, Staţiunea de cercetări ecologice Sulina, Staţiunea pentru cercetarea hazardelor naturale Pătârlagele, Staţiunea de cercetări polare - Svalbard (Norvegia), colecţii de grafică (circa 900 de piese), de sculptură, ceramică şi artă decorativă (circa 600 de bucăţi), cărţi şi manuscrise, mobilier ori articole numismatice (aproximativ 300.000 de piese), 24.676 hectare de teren (ogoare, păduri, fâneţe etc). 

"Este regretabil că AR, în ciuda acestei averi, a numeroaselor şi generoaselor drepturi pe care le acordă membrilor AR şi familiilor acestora, recurge la măsuri de austeritate - cel puţin discutabile - faţă de institutele de cercetare ale forului, măsuri care în mod clar ar submina şi mai mult starea chiar şi aşa deplorabilă a cercetării româneşti", conform textului comunicatului. 

Prin urmare, membrii asociaţiei Ad Astra solicită Academiei Române "retragerea adresei mai sus menţionate, identificarea unor resurse financiare pentru acoperirea deficitului financiar actual, instituirea unei expertize financiare pentru eficientizarea cheltuielilor AR şi evaluarea de urgenţă, obiectivă, pe principii exclusiv meritrocratice (pe baza HG 1062 din 19 octombrie 2011) - cu experţi de înalta recunoaştere profesională proveniţi exclusiv din afară României şi lipsiţi de orice fel de conflict de interes, a tuturor instituţiilor sale de cercetare".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.