Cea de-a patra ediţie a galei Premiilor Operelor Naţionale va avea loc la Bucureşti pe 18 decembrie. Tenorul franco-italian Roberto Alagna, invitatul special al evenimentului, va cânta pentru prima dată pe o scenă din România, au anunţat organizatorii galei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Gala premiilor Operelor Naţionale, ediţia a IV-a, va avea loc la Bucureşti, duminică, 18 decembrie 2016, începând cu ora 21.00. Acest spectacol, cel mai grandios eveniment al scenelor lirice româneşti, ce va avea loc pentru prima dată pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie a Municipiului Bucureşti.

Cu această ocazie doamna Gabriela Firea, Primarul General al Municipiului Bucureşti, va acorda premiul pentru cel mai bun spectacol de operă.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Invitatul special al galei Premiilor Operelor Naţionale este celebrul tenor franco-italian Roberto Alagna, care va cânta pentru prima dată pe o scenă din România. Tenorul Roberto Alagna va susţine o conferinţă de presă sâmbătă, 17 decembrie, la ora 19.00, la sediul Operei Naţionale Bucureşti. 

Marele Premiu al Galei îl va primi celebra soprană de origine română Nelly Miricioiu, trofeul fiindu-i înmânat de către Alteţa Sa Regală
Principele Radu al României. Tot cu această ocazie, sopranei Nelly Miricioiu i se va conferi titlul de ”Cetăţean de Onoare” al Municipiului Iaşi, înmânat de către primarul Iaşului, domnul Mihai Chirică.

Soprana Eugenia Moldoveanu va primi Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. Compozitorului şi dirijorului Cornel Trăilescu îi va fi
înmânat Premiul de Excelenţă. Premiul Special al Juriului va fi acordat maestrului de cor Stelian Olariu.

În cadrul galei se vor acorda 15 premii în competiţie şi 12 premii de excelenţă şi pentru întreaga activitate.

Orchestra şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti vor evolua sub bagheta maestrului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic al Operei Naţionale Bucureşti şi maestrului Tulio Gagliardo Varas, coordonatorul artistic al İzmir Devlet Opera ve Balesi, Turcia.

Evenimentul va fi transmis în direct la TVR 1, TVR Internaţional, TVR HD, Radio România Cultural şi Radio România Muzical, începând cu ora 21.00.

De asemenea, spectacolul va fi transmis live pe site-ul oficial al ONB - www.operanb.ro.

Biletele vor fi puse în vânzare marţi, 13 decembrie 2016, începând cu ora 10.00, la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online (https://tickets.operanb.ro/).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.