Strabismul este o afecţiune oftalmologică manifestată prin pierderea paralelismului axelor vizuale ale celor doi ochi, astfel încât aceştia nu mai sunt îndreptaţi spre acelaşi punct. Practic, unul dintre ochi deviază, privind într-o direcţie diferită faţă de celălalt. Această deviaţie poate fi constantă sau intermitentă şi poate afecta unul sau ambii ochi.
Strabismul poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent la copii. Netratat, poate duce complicaţii oftalmologice precum ambliopia (ochiul leneş). În acest articol vei descoperi ce este strabismul, care sunt cauzele şi simptomele sale, precum şi cele mai eficiente metode de diagnostic şi tratament.
Câte tipuri de strabism există?
Tipul strabismului poate fi stabilit în funcţie de direcţia deviaţiei ochiului:
- esotropie: ochiul deviază spre interior (spre nas);
- exotropie: ochiul deviază spre exterior (spre tâmplă);
- hipertropie: ochiul deviază în sus;
- hipotropie: ochiul deviază în jos.
Strabismul: cauze principale
Stabilirea cu precizie a cauzelor strabismului este esenţială pentru un diagnostic pus corect şi un tratament adecvat cazului respectiv. Printre mai comune cauze se numără:
- erorile de refracţie necorectate: hipermetropia (vederea la distanţă), miopia (vederea la apropiere) şi astigmatismul (vederea înceţoşată din cauza unei forme neregulate a corneei) pot contribui la apariţia strabismului, în special, la copii;
- problemele musculare: strabismul poate apărea din cauza unei funcţionări defectuoase a muşchilor care controlează mişcarea ochilor;
- afecţiunile neurologice: anumite afecţiuni neurologice, cum ar fi paralizia cerebrală, sindromul Down sau hidrocefalia, pot afecta controlul nervos al muşchilor oculari şi duce la strabism;
- traumatismele: leziunile oculare sau produse la nivelul capului pot afecta nervii sau muşchii responsabili de mişcarea ochilor;
- cataracta congenitală: opacitatea cristalinului prezentă la naştere poate împiedica o dezvoltare normală a vederii;
- tumorile: în cazuri rare, tumori cerebrale sau oculare pot afecta nervii sau muşchii oculari, cauzând strabism;
- factorii genetici: strabismul poate fi moştenit, astfel că există un risc mai mare de a dezvolta această afecţiune dacă există un istoric familial.
Cum se pune diagnosticul de strabism?
Diagnosticarea strabismului implică o serie de evaluări oftalmologice pentru a determina prezenţa, tipul şi gradul de deviaţie a ochilor. Iată câteva dintre cele mai frecvente metode şi teste utilizate pentru stabilirea acestui diagnostic:
- anamneza: medicul oftalmolog va discuta cu pacientul sau cu părinţii acestuia (în cazul copiilor) pentru a obţine informaţii despre istoricul său medical, simptomele observate, eventualele traumatisme sau afecţiuni neurologice suferite, precum şi despre existenţa unor cazuri de strabism în familie;
- evaluarea acuităţii vizuale: se analizează claritatea vederii la fiecare ochi în parte, folosindu-se tabele optice sau alte teste adaptate vârstei pacientului;
- cover test: evaluare cu o dinamică simplă, ce implică acoperirea unui ochi, în timp ce pacientul se uită la un obiect fix; medicul observă mişcarea celuilalt ochi pentru a determina dacă acesta se aliniază corect sau prezintă deviaţii; testul se repetă pentru ambii ochi;
- testul de urmărire: pacientul este rugat să urmărească un obiect în mişcare (de exemplu, un deget sau un instrument special); medicul observă mişcările ochilor pentru a evalua coordonarea şi alinierea acestora;
- examinarea motilităţii oculare: se evaluează capacitatea ochilor de a se mişca în toate direcţiile (sus, jos, lateral, circular); medicul observă eventuale restricţii sau limitări în mişcarea ochilor;
- examinarea refracţiei: se determină eventualele erori de refracţie (hipermetropie, miopie, astigmatism) care pot contribui la apariţia strabismului;
- examinarea fundului de ochi: se examinează retina şi nervul optic pentru a se putea identifica eventuale anomalii sau afecţiuni care ar putea cauza strabismul;
- teste de aliniere a ochilor: există diverse teste, cum ar fi testul Hirschberg (observarea reflexului cornean) sau testul Worth (utilizarea unor ochelari speciali cu filtre de culoare), care pot ajuta la evaluarea gradului de aliniere a ochilor.
Diagnosticul precoce al strabismului este esenţial pentru a preveni complicaţii precum ambliopia şi a asigura un tratament eficient. Prin urmare, este recomandat ca toţi copiii să fie supuşi unui examen oftalmologic complet înainte de vârsta de 4 ani, chiar şi în absenţa unor simptome evidente: cabinet oftalmologic în Călăraşi.
Cum se poate trata un caz de strabism?
Tratamentul pentru strabism este individualizat şi depinde de particularităţile fiecărui caz. Medicul oftalmolog va recomanda cea mai potrivită opţiune de tratament în urma unui examen oftalmologic complet şi a stabilirii unui diagnostic precis. Schema poate include:
- corecţia optică nechirurgicală: în multe cazuri, strabismul este cauzat sau agravat de erori de refracţie necorectate (hipermetropie, miopie, astigmatism); purtarea ochelarilor de vedere poate corecta aceste erori şi reduce sau elimina deviaţia oculară; în anumite situaţii, lentilele de contact pot fi o alternativă la ochelarii de vedere;
- purtarea plasturelui ocular: metodă frecvent utilizată pentru a trata ambliopia (ochiul leneş), o complicaţie care poate apărea în cazul strabismului; plasturele este aplicat pe ochiul cu vedere mai bună, forţând creierul să utilizeze ochiul cu strabism şi să-i îmbunătăţească acuitatea vizuală;
- exerciţii ortoptice: efectuate pentru a întări muşchii oculari, a îmbunătăţi coordonarea ochilor şi a restabili vederea binoculară;
- tratamentul chirurgical: în anumite cazuri, poate fi necesar pentru a corecta dezechilibrul muşchilor oculari şi a alinia ochii; în timpul operaţiei, se modifică lungimea sau poziţia unuia sau mai multor muşchi oculari.
Strabismul este o afecţiune a ochilor manifestată printr-o aliniere improprie a acestora. În mod normal, ochii ar trebui să se concentreze în aceeaşi direcţie, dar în cazul strabismului, un ochi poate fi deviat într-o direcţie diferită, fie spre interior (strabism convergent), fie spre exterior (strabism divergent), sau chiar în sus sau în jos.
Strabismul poate duce la dificultăţi de percepţie a adâncimii şi, dacă nu este tratat, poate afecta dezvoltarea vederii normale la copii, ar putea duce la ambliopie (ochiul leneş). Tratamentul poate include purtarea ochelarilor, efectuarea unor exerciţii specifice sau intervenţii chirurgicale, în funcţie de severitatea cazului.
Nu amâna controlul oftalmologic! Programează-te acum la Alpha Clinic şi asigură-ţi sănătatea ochilor. 0219303
DISCLAIMER: Acest articol are un rol pur informativ şi nu trebuie să înlocuiască sfatul medicului. Mergi cu cel mic la un control oftalmologic de rutină, chiar şi în cazul în care copilul nu se confruntă cu simptome specifice strabismului, astfel încât să beneficieze de un nivel optim al sănătăţii oculare.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
