La încheierea celei de-a noua ediţii a campaniei de responsabilitate socială „DIGI Donează VIAŢĂ”, 240 de angajaţi ai Grupului DIGI au dăruit speranţă şi o şansă la viaţă printr-o amplă acţiune de donare, derulată în 25 de judeţe din ţară în data de 28 mai 2024. Prin implicarea şi contribuţia impresionantă a #oamenilorDIGI, s-au recoltat 110 de litri de sânge, ţesut care va fi valorificat în sprijinul unui număr de aproximativ 720 de pacienţi care se confruntă cu afecţiuni medicale grave.
Continuitatea proiectului „DIGI Donează VIAŢĂ” demarat în iunie 2019 reflectă misiunea Grupului de a promova transformarea actului de donare voluntară şi recurentă de sânge în normalitate, ca parte din rutina unui stil de viaţă sănătos. Totodată, la baza demersului social stă şi cultivarea unui sentiment puternic de solidaritate şi responsabilitate în rândul angajaţilor DIGI, ale căror acţiuni civice generează efecte pozitive în societate şi un impact real în îmbunătăţirea calităţii vieţii celor în nevoie. Sângele este o resursă preţioasă ce nu poate fi cumpărată sau fabricată în laborator, nu are substitut, ci poate fi obţinută numai prin empatia şi bunăvoinţa oamenilor de lângă noi.
Sub deviza “Şi tu poţi să fii erou!”, iniţiativa “DIGI Donează VIAŢĂ” a mobilizat la ediţia curentă peste 280 de membri ai comunităţii DIGI din 25 de filiale din ţară, care au rezonat cu îndemnul la altruism şi spirit civic şi s-au deplasat în locaţiile CTS din Alba Iulia, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Braşov, Brăila, Botoşani, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Focşani, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Tulcea şi Vaslui. În aceste oraşe, 150 de reprezentanţi DIGI au donat benevol peste 67 de litri de sânge.
În paralel, echipele Centrelor de Transfuzie Sanguină au organizat colecte mobile la sediile DIGI din Bucureşti şi Timişoara, în cadrul cărora peste 90 de colegi au ales să facă o diferenţă reală în vieţile celorlalţi şi, prin gestul lor nobil, au dăruit peste 40 de litri de sânge, reuşind astfel să fie sursă de curaj şi sprijin pentru 270 de pacienţi.
Înscris în două dintre direcţiile strategice de CSR: #DigiBenefit (voluntariat) şi #DigiWell (sănătate şi stare de bine), proiectul “DIGI Donează VIAŢĂ” a fost promovat şi susţinut de către colegii din divizia media a Grupului: Digi24, Digi Sport, Digi FM, PROFM, Digi Documentare, care au amplificat şi popularizat apelul la solidaritate către publicul larg.
De-a lungul celor cinci ani de campanie, prin cele 17 sesiuni de colectă mobilă organizate la sediile companiei şi prin prezenţa la Centrele Judeţene de Transfuzie Sanguină, 2.145 de angajaţi au contribuit cu peste 960 litri de sânge, care au acoperit nevoile medicale ale aproximativ 6.435 de persoane.
Mulţumirile şi recunoştinţa se îndreaptă către întregul personal sanitar şi #oameniiDIGI care inspiră prin exemplul lor de bunătate şi generozitate, devenind eroii din spatele unor poveşti despre vindecare şi speranţă pentru cei aflaţi în suferinţă.
Donarea regulată reprezintă un obicei sănătos pentru fiecare individ, iar unitatea de 450 ml de sânge colectată în timpul unei sesiuni de recoltare înseamnă trei vieţi salvate şi numeroase beneficii pentru cel care oferă această resursă vitală: control medical în momentul donării, stimularea producţiei de celule stem, împrospătarea sângelui, întărirea sistemului imunitar, diminuarea riscului apariţiei bolilor inflamatorii şi cardiovasculare.
Despre Grupul DIGI
DIGI este liderul pieţei de telecomunicaţii din România pe segmentele de internet de bandă largă (broadband), servicii de distribuţie TV (pay-TV) şi telefonie fixă, deţinând o cotă importantă pe segmentul de comunicaţii mobile, precum şi cea mai mare acoperire la nivel naţional. Compania derulează operaţiuni în România, Spania, Italia şi urmează să lanseze servicii electronice în Portugalia şi Belgia.
Soluţiile de conectivitate şi comunicaţii electronice convergente furnizate de DIGI se bazează pe reţele moderne de fibră optică şi tehnologii de ultimă generaţie. DIGI pune la dispoziţia clienţilor săi şi o ofertă diversificată de conţinuturi radio şi TV: sport (Digi Sport), ştiri (Digi24), filme, documentare, muzică şi serviciul de content Digi Online.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.