OSCAR Downstream a organizat în luna mai evenimentul Ziua Porţilor Deschise în cadrul depozitului din Zădăreni, judeţul Arad. Clienţii, partenerii OSCAR, au fost duşi pe firul carburantului OSCAR.
Evenimentul a reuşit să fie nu doar o vizită, ci o poveste spusă celorlalţi despre eforturi, rezultate şi profesionalism. Alături de specialiştii din echipa OSCAR, participanţii la eveniment au putut afla şi observa ce se întâmplă în interiorul unei companii de top din domeniul distribuţiei de carburant şi întreg procesul care stă la baza furnizării de produse şi servicii către ei.
Depozitul din Zădăreni este unul dintre cele şapte depozite pe care compania le deţine. Patru, printre care şi acesta, sunt construcţii Greenfield, cu tehnologie nouă şi atenţie fată de mediu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Pentru a răspunde prompt solicitărilor, dar şi pentru a furniza carburantul în condiţii optime, depozitele sunt gândite la o distanţă de cel puţin 200 km unele de altele şi dispun de cele mai moderne sisteme şi instalaţii de monitorizare şi informare a clienţilor, toate automatizate. Manipularea carburantului se face cu maximum de precizie, cu o implicare minimă a factorului uman în procesele de descărcare, depozitare şi alimentare a autocisternelor.
Aceste depozite fac parte din lanţul logistic propriu, pentru dezvoltarea căruia OSCAR a investit peste 50 mil euro în ultimii ani.
În cadrul vizitei au fost prezentate sistemele de monitorizare ale cantităţii şi calităţii carburantului OSCAR şi fluxurile de descărcare – intrarea carburantului în depozit şi încărcare – ieşirea acestuia din depozit, astfel încât aceştia să afle în detaliu modul în care compania lucrează şi alte informaţii din culisele celei mai importante companii petroliere cu capital 100% românesc din ţară.
Construcţia depozitului de la Zădăreni a fost finalizată în 2015 şi cu extinderea capacităţii în 2018, în prezent având o capacitate totală de stocare a carburantului peste 13.000 de mc: benzină, motorină şi biodisel.
Livrarea carburantului se face prin cele trei debitmetre de motorină şi două de benzină, fiecare debitmetru având trei linii de aditivare cu injectare directă a aditivului în linia de încărcare precum şi sisteme automate de determinare a temperaturii şi densităţii produsului la momentul încărcării. Odată introduse în program datele privind cantitatea de carburant ce trebuie încărcată, debitmetrele efectuează toate operaţiunile ce se impun, inclusiv oprirea, fără a mai fi necesară intervenţia umană.
Instalaţiile depozitului permit amestecarea motorinei cu biodiesel în proporţie de minimum 6,5% conform legislaţiei, complet automatizat şi asistat de către un soft dedicat acestei operaţiuni.
Pozitionarea gandită de OSCAR pentru depozitele sale, la nivel national, ajută ca livrările către clienţi să se facă repede şi cu minimum de influenţe în ceea ce priveşte temperatura carburantului pe timpul transportului.
Toate acestea au transformat vizita de la Zădăreni într-o zi de socializare, de discuţii libere, de întrebări ce şi-au găsit răspunsurile pe drumul carburantului.
Depozitul de la Zădăreni aprovizionează clienţii din Arad şi judeţele învecinate.
OSCAR Downstream, companie parte din grupul antreprenorial românesc Alfa Group, înfiinţat de Alin Niculae, se află pe piaţa de oil & gas din 2001, fiind cea mai mare companie independentă de distribuţie a carburantului din România şi în top cinci companii petroliere din ţară, cu capital 100% românesc şi acoperire la nivel naţional. În ultimii ani a derulat un program accelerat de îmbunătaţire a infrastructurii logistice, ajunsă în prezent la peste 65.000 mc în cele 7 depozite OSCAR, cât şi de creştere a capacităţii de livrare către parteneri, extinzând în mod constant flotă de autocisterne, până la 77 în prezent.
Reţeaua de benzinării a ajuns în prezent la peste 100 de staţii: peste 70 de benzinării în franciză, sub brandul RO concept OSCAR, şi 31 de staţii proprii dedicate segmentului de clienţi B2B sub brandul DIESELpoint Access.
Portofoliul OSCAR are în prim plan furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuţie variate: vânzare en-gross, staţii de incintă OSCAR DIESELpoint, cardurile de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii şi fiecărui client în parte – şi B2C prin franciză RO. Portofoliul de carburant este completat de benzină, OSCAR având în prezent 3 mărci proprii de carburant.
OSCAR. Aceleaşi valori în fiecare parteneriat.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.