Universitatea Politehnica din Bucureşti are plăcerea să găzduiască, în perioada 10-12 mai 2018 CONCURSUL STUDENŢESC NAŢIONAL DE MATEMATICĂ „TRAIAN LALESCU”, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Concursul are o îndelungată tradiţie în învaţământul românesc, fiind organizat pentru întâia oară în 1962. Din anul 2008, beneficiind şi de sprijinul Fundaţiei „Traian Lalescu”, concursul se desfăşoară atât la nivel local cât şi la nivel naţional, reunind anual studenţi ai facultăţilor de matematică şi informatică din întreaga ţară, precum şi din cadrul universităţilor de profil tehnic.

 În ultimii ani, gazdele fazei naţionale ale Concursului „Traian Lalescu” au fost: Universitatea „Politehnica” din Bucureşti (2008 şi 2009), Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iaşi (2010), Universitatea Maritimă din Constanţa (2011, 2012 şi 2017), Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba-Iulia (2013), Universitatea de Vest din Timişoara (2014), Universitatea „Transilvania” din Braşov (2015) şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (2016).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

La această ediţie 2018 vor participa 150 de studenţi şi cadre didactice din toate centrele universitare.

Dincolo de a fi o competiţie naţională care reuneşte cei mai buni studenţi cu aptitudini la disciplinele matematice, acest eveniment se doreşte a fi şi un eveniment social, educaţional, cultural, cu impact în formarea şi educarea tinerei generaţii, un bun prilej de a realiza schimburi de experienţă şi a stabili parteneriate în vederea unor viitoare colaborări.

Detaliile cu privire la acest eveniment se găsesc pe site-ul Facultăţii de Ştiinţe Aplicate. https://fsa.pub.ro/concursuri.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.