Acesta este al treilea an consecutiv când, printr-o rezoluţie adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), ziua de 13 octombrie a fost desemnată Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Această sărbătoare aduce în prim-plan conştientizarea efectelor pe care le pot avea dezastrele. Cu acest prilej, statele întreprind noi acţiuni pentru a ajuta comunităţile expuse riscului la inundaţii să se adapteze şi să se antreneze în a lua măsuri pentru a reduce, pe cât posibil, efectele distructive a acestor fenomene. Evoluţia accelerată a schimbărilor climatice din ultimii ani a condus la creşterea severităţii inundaţiilor. Acest lucru este vizibil şi în ţara noastră, unde, în ultimii ani, inundaţiile au provocat mari pierderi materiale.

În prezent, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu Administraţia Naţională ”Apele Române” şi cu sprijinul Băncii Mondiale, derulează proiectul ”Întărirea capacităţii autorităţii publice centrale în domeniul apelor în scopul implementării etapelor a 2-a şi a 3-a ale Ciclului II al Directivei Inundaţii - RO-FLOODS” (SIPOCA 734).

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În cadrul acestuia, se vor reactualiza hărţile de hazard şi de risc la inundaţii pentru zonele identificate ca fiind cu risc potenţial semnificativ la inundaţii în Ciclul II al Directivei privind Inundaţiile, precum şi Planurile de Management al Riscului la Inundaţii pentru perioada (PMRI) 2022-2027.  Mai exact, este vorba despre Planurile de Management al Riscului la Inundaţii la nivelul bazinelor hidrografice (11 PMRI+PMRI Fluviul Dunărea) pentru Ciclul II de implementare al Directivei Inundaţii. Acestea vor conţine combinaţii de măsuri structurale/nestructurale, măsuri verzi şi de punere în siguranţă a infrastructurii, bazate pe analiza cost-beneficiu şi prioritizate, conform metodologiilor realizate în cadrul proiectului.

În procesul de reactualizare a hărţilor de hazard şi de risc, se va ţine cont inclusiv de efectele schimbărilor climatice, fiind propuse şi promovate cu prioritate măsuri de infrastructură verde şi de reconstrucţie ecologică a râurilor. Menţionăm că aceste tipuri de măsuri se pot realiza, de exemplu, prin relocarea digurilor, sau prin crearea unor zone umede. Astfel, se va realiza o protecţie optimă a populaţiei şi a bunurilor acesteia, în strânsă legătură cu protejarea mediului înconjurător. Aceste măsuri vor conduce, totodată, la consolidarea capacităţii de avertizare/alarmare şi intervenţie/răspuns în caz de urgenţă.

De asemenea, în procesul de reactualizare a Planurilor de management ale riscului la inundaţii, vor avea un rol deosebit de important şi acţiunile privind informarea publicului, care să consolideze gradul de conştientizare şi rezilienţă (acceptare) cu privire la riscurile la inundaţii. În acest sens, în cadrul proiectului,  se va adopta şi  o metodologie de lucru cu privire la îmbunătăţirea implicării tuturor părţilor interesate, prin stimularea procesului de consultare şi participare a publicului la luarea deciziilor, inclusiv prin realizarea unui site dedicat managementului riscului la inundaţii.

Valoarea totală a proiectului este de 139.996.000 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 118.548.329,16 lei, iar cofinanţarea eligibilă este de 21.447.670,84 lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.