Vineri, 24 iunie 2016, 15 instituţii culturale din Bucureşti organizează, sub egida EUNIC, cea de-a zecea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale. British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre", Delegaţia Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundaţia Culturală Greacă, Goethe-Institut, Balassi Intézet - Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Camões pentru Cooperare şi Limbă Portugheză, Instituto Cervantes de Bucarest, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez, cărora li se alătură Spaţiul Public European, propun un program dens, care va începe la orele prânzului şi se va prelungi până spre dimineaţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, programul include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecţii, lecturi şi o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziţie de benzi desenate şi de ilustraţie pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum şi un spectacol-lectură bazat pe fragmente din „entremeses" ale îndrăgitului scriitor spaniol. 

Cu un program de recitaluri - de la vioară şi flaut sau oboi, clarinet, corn, fagot, percuţie, la bandoneon, concert în limbile minorităţilor din regiunea poloneză Podlasie, muzică grecească, muzică franţuzească interpretată în vârful unei rochii uriaşe, jazz, jam session live, festa portuguesa, silent disco şi post-techno party, cea de-a zecea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale oferă o călătorie muzicală pentru toate gusturile.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Noaptea de 24 iunie aduce şi numeroase proiecte expoziţionale: un dialog în benzi desenate, bazat pe improvizaţie, un graffiti performance, expoziţie de sculptură, expoziţia de BD şi ilustraţie „Miguel En Cervantes. Panorama Minunăţiilor", expoziţia de obiecte adunate „B L A N K" , expoziţia de arhitectură, design de produs, fashion şi grafic design „Romanian Design Week Classics", expoziţia vestimentară „Veşminte tradiţionale greceşti", expoziţia itinerantă „Cele mai frumoase cărţi", expoziţiile de fotografie „Azulejo: Story of tiles", „Romy Schneider" sau „Immota Manet" (care prezintă, în fotografii alb-negru, urmările cutremurului din L'Aguila).

Nici oferta de filme nu e mai prejos. Vor putea fi vizionate: Mediterranea de Jonas Carpignano, una dintre cele trei pelicule finaliste în competiţia pentru Premiul LUX 2015, acordat de Parlamentul European; Prospero's Books în regia lui Peter Greenaway; Romanian Short Waves 9, scurtmetraje româneşti prezente la Cannes 2016; Short from Spain, filme scurte selectate de Institutul de Cinematografie şi Arte Vizuale din Spania; Sissi I de Ernst Marishka, cu Romy Schneider în rolul împărătesei Elisabeta a Austriei; La Passante du Sans-Souci de Jacques Rouffio, în ultima interpretare cinematografică a celebrei actriţe franco-germane, sau Şopteşte-mi dacă uit de Çagan Irmak.

Cursurile de limbi străine, jocurile şi dezbaterile interculturale, pe tema diversităţii sau a stereotipurilor, spectacolele de teatru şi atelierele pentru copii şi adulţi - printre care cel dedicat artei tradiţionale turceşti de a desena pe apă, ebru, sau cel prin care copiii învaţă să construiască propria căsuţă pentru păsări, folosind tehnica papier-mâché - vor completa paleta multidisciplinară din data de 24 iunie. Şi cum niciodată nu au lipsit de la Noaptea Institutelor Culturale surprizele culinare, participanţii la maratonul cultural sunt invitaţi să guste preparatele turceşti şi poloneze şi să încerce celebrul gulaş unguresc sau tradiţionala spaghettata, pregătită live.

Programul se va desfăşura în intervalul orar 12:00-02:30 în 12 spaţii culturale din Capitală: ARCUB - Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc „Yunus Emre", Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură şi Spaţiul Public European, care vor găzdui peste 50 de evenimente propuse de cele 15 instituţii culturale.

Un proiect organizat de EUNIC Bucureşti, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Parteneri: Romanian Design Week, ARCUB, BRD, LUX Film Prize, UNArte, Green Hours, Newzeum, De-a Arhitectura, MKLASICA.

Parteneri media: Digi 24, TVR 1, TVR 2, Observator cultural, News.ro, Hotnews, Agerpres, RFI România, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, Modernism.ro, Şapte Seri, Designist, Igloo, Zeppelin, Q Magazine, România Pozitivă, Webcultura, LiterNet.ro, Agenţia de Carte, Dor de ducă.

Accesul publicului este liber.

www.facebook.com/events/1696702190550446/

www.facebook.com/NoapteaInstitutelorCulturale

Aplicaţia NIC10 va putea fi descărcată de pe Google Play Store.

Contact: Direcţia Comunicare şi IT, 031 7100 624, biroul.presa@icr.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.