Luna aceasta se împlinesc 20 de ani de la înfiinţarea OSCAR, o companie românească solidă, orientată spre o creştere sustenabilă, ce urmăreşte constant calitatea şi valoarea adăugată.
Peste 5000 de parteneri, firme de transport, construcţii, fermieri, agricultori dar şi alte tipuri de afaceri, au găsit în OSCAR un partener cu soluţiile potrivite, adaptate nevoilor lor specifice.
Expertiza în domeniul carburanţilor a fost construită pas cu pas, an cu an, alături de angajaţii, clienţii şi partenerii OSCAR. Fiecare experienţă alături de aceştia, a fost o lecţie ce a completat demersurile companiei de a transpune în activitatea de zi cu zi, valorile OSCAR – respectul, profesionalismul, calitatea, grija şi adoptarea tehnologiilor noi – respectând astfel promisiunea făcută partenerilor.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Astăzi, la 20 de ani, OSCAR este cea mai mare companie independentă din industria petrolieră din România, cu capital 100% românesc:
- 50 milioane de euro, investiţii totale în ultimii 5 ani
- > 450 angajaţi
- O gamă largă de servicii şi produse adaptate nevoilor clienţilor B2B şi B2C:
- 80 de staţii de alimentare în reţeaua natională OSCAR, pe pricipalele rute comerciale, cu 49 de benzinării în franciză sub brandul RO şi 31 de staţii exclusive B2B, sub brandul DIESELpoint Access
- 2400 de staţii de incintă, active la nivel naţional, sub brandul OSCAR şi DIESELpoint Access
- Un lanţ logistic integrat, ce asigură o calitate controlată pe fluxul de distribuţie, cu:
- 65.500 mc capacitate de stocare a carburantului în cele 7 depozite de carburant, dintre care 4 Greenfield
- 77 autocisterne în flota proprie
- o acoperire optimă pentru distribuţia carburantului la nivel naţional.
Peste 450 de angajaţi, pe o structură optimă, cu roluri bine definite, ce acoperă toate departamentele necesare unei funcţionări eficiente, şi-au adus contribuţia pentru ca OSCAR să fie recunoscut şi apreciat ca un jucător important pe piaţa petrolieră din România.
“Fiecare om, indiferent de poziţia sa în companie, are un rol important în ansamblul funcţional al acesteia. De aceea atenţia noastră se îndreaptă cu respect şi grijă spre fiecare dintre ei. Am investit continuu în ultimii ani pentru dezvoltarea şi creşterea unei echipe solide, consolidarea experienţei acumulate şi creionarea unei infrastructuri de viitor. “ afirmă acţionarul companiei, Alin Niculae.
Cei 20 de ani, se împlinesc după traversarea unui an atipic, cu o dinamică aparte şi o predictibilitate foarte scăzută, datorită restricţiilor pandemice impuse la nivel global. Adaptabilitatea OSCAR, experienţa de 20 de ani pe piaţa românească şi încrederea partenerilor, şi-a spus cuvântul. A fost un an în care s-a pus accent pe consolidare, pe susţinerea partenerilor şi pe parteneriatele pe termen lung, reuşind astfel atingerea obiectivelor propuse de optimizare a activităţii, creştere a bazei de clienţi B2B, cu companii din toate domeniile de activitate, şi extinderea reţelei de benzinării în franciza RO.
Pe termen lung obiectivul OSCAR este acela de a păstra flexibilitatea şi adaptabilitatea business-ului la o piaţă tot mai dinamică, atât B2B cât şi B2C, de a extinde activitatea punând clientul pe primul plan şi în acelaşi timp, de a continua să respecte promisiunea făcută acestora: Aceleaşi valori, în fiecare parteneriat.
Istoria OSCAR, prin ochii OSCAR
Istoria OSCAR a început acum 20 de ani, pe o piaţă foarte dinamică, cu mulţi jucători însă în acelaşi timp, cu un foarte mare potenţial de dezvoltare.
- În 2004, pentru prima dată în România, OSCAR a introdus conceptul staţiilor de incintă, sub brandul DIESELpoint. Un concept integrat de servicii şi produse ce oferă propriul control al consumului de carburant, o alimentare rapidă şi mentenanţa staţiei de incintă.
- În 2007 am achiziţionat prima autocisternă proprie, având în minte dezvoltarea unui lanţ logistic integrat care să asigure o acoperire optimă la nivel naţional şi un control complet pentru OSCAR, asupra termenelor de livrare şi a calităţii produsului.
- În 2010 am deschis prima staţie de alimentare destinată exclusiv companiilor, sub brandul DIESELpoint Access, un concept gândit ca o completare a soluţiei de alimentare prin staţiile de incintă oferind astfel acces la o reţea naţională.
- În 2016 am setat obiectivele pe zona de retail cu un brand propriu pentru reţea şi carburanţi aditivaţi. Astfel a apărut reţeaua de parteneri în franciză - RO concept OSCAR - ca o completare a reţelei B2B, cu produse şi servicii specifice atât pentru maşină, cât şi pentru sofer şi partenerii săi de drum.
- În 2017 a fost deschisă prima staţie RO, ajungând astăzi la 49 de staţii partenere şi un total de 80 staţii de alimentare în reţeaua OSCAR. Toate cele 80 de staţii beneficiază de lanţul logistic integrat OSCAR şi de suportul oferit de echipa OSCAR.
- Am ajuns astfel la 20 de ani, privim cu încredere spre viitor şi avem planuri sustenabile de dezvoltare.
Despre OSCAR
Suntem partenerul de încredere pentru fiecare industrie si tip de afacere.
Din 2001 oferim soluţii personalizate partenerilor noştri: firme de transport, construcţii, fermieri, agricultori sau orice alt tip de afacere. Am reuşit asta pentru ca, pe lângă statutul de client, pentru noi, fiecare companie care apelează la serviciile şi soluţiile noastre devine partener. Împreună am găsit de fiecare data soluţii adaptate fiecărui tip de afacere, pentru a optimiza resursele si pentru a controla consumul. Nu ne-am limitat nicio clipă la soluţia cerere-ofertă, ci am creat servicii integrate şi moderne pentru soluţii clare şi sustenabile.
Portofoliul OSCAR include în principal furnizarea de motorină prin utilizarea unor canale de distribuţie variate: vânzare en-gross, staţii de incintă OSCAR DIESELpoint şi carduri de carburant OSCAR, completate de servicii integrate personalizate pe specificul fiecărei industrii şi fiecărui client în parte. De-a lungul timpului am completat portofoliul cu benzină, bitum şi lubrifianţi.
Bazându-ne pe o infrastructură logistică modernă şi extinsă ce include o reţea de depozitare proprie cu o capacitate de stocare de 65.500 mc şi o flotă moderna de 77 autocisterne, OSCAR susţine promisiunea de calitate făcută partenerilor săi. Experienţa acumulată, cunoaşterea profundă a cerinţelor pieţei, orientarea spre dezvoltarea de soluţii personalizate şi un flux controlat prin lanţul logistic integrat, dau certitudinea că produsul dorit este disponibil la calitatea cerută, la locul şi timpul promis.
Suntem astăzi cea mai mare companie petrolieră independentă distribuitoare de carburant din România.
Despre staţiile de incintă OSCAR
Serviciul de alimentare prin staţii de incintă OSCAR - DIESELpoint se pretează oricărui domeniu de activitate ce presupune ca traseele autovehiculelor să aibă punct de plecare/sosire sau să tranziteze zona unde este amplasată staţia de incinta.
Este un serviciu integrat ce include alimentare cu motorină prin intermediul staţiilor de incintă (5.000, 9.000, 20.000 de litri) oferite în comodat pe perioada contractului, cu instalare, suport tehnic şi mentenanţă incluse; aprovizionare prin intermediul flotei proprii, din depozitele OSCAR răspândite la nivel naţional; sistem de gestiune a staţiilor de incintă disponibil pentru client; consultanţă în alegerea celei mai potrivite soluţii pentru afacerea clientului, dar şi pentru optimizarea consumului.
Staţiile de incintă OSCAR - DIESELpoint reprezintă soluţia optimă de reducere a costurilor pentru companiile care doresc să păstreze un control riguros asupra alimentărilor cu motorină şi al consumului, acoperind o gamă largă de cerinţe din toate domeniile de activitate.
Munca de pionierat începută în 2004 de echipa OSCAR pe piaţa de distribuţie a carburanţilor prin instalarea staţiilor de incintă DIESELpoint a fost pe deplin răsplătită de răspunsul pozitiv al clienţilor, ajungând astăzi la 2.400 de staţii instalate şi active la nivel naţional.
Despre reţeaua de staţii OSCAR
Reteaua de statii OSCAR are in acest moment 80 de statii de alimentare, din care 49 benzinarii active sub brandul RO si 31 statii B2B sub brandul DIESELpoint Access.
OSCAR ofera utilizatorilor de carduri de flota posibilitatea alimentarii rapide si eficiente a autovehiculelor atat prin intermediul retelei DIESELPoint Access, reteaua B2B ce pune accentul pe simplitatea si rapiditatea tranzactiei astfel incat timpul petrecut in statia de alimentare sa fie unul minim cat si prin intermediul retelei de franciza, RO concept OSCAR, o retea de statii de carburant unde utilizatorul poate beneficia de o gama mult mai larga de produse si servicii.
Conceptul de benzinarii RO aduce in reteaua OSCAR, produse si servicii specifice, atat pentru masina, cat si pentru sofer si partenerii sai de drum.
Ambele branduri ce compun in acest moment reteaua de statii OSCAR beneficiaza de lantul logistic integrat al OSCAR construit special pentru o distributie controlata a carburantului, de un carburant de calitate apreciat de soferii profesionisti, de avantajele portofoliului de carduri OSCAR si nu in ultimul rand de suportul operational si tehnic asigurat de o echipa de profesionisti disponibila 24/7.
Aceleaşi valori, în fiecare parteneriat.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.