„La un moment dat, în pandemie a apărut întrebarea dacă meseria noastră mai este relevantă. A fost o surpriză neaşteptată că am fost contactat de iniţiatorii COOLsound şi că JTI s-a implicat în sprijinirea artiştilor. Artiştii au nevoie să fie liberi, să fie înţeleşi, pentru a putea merge mai departe într-o societate deschisă, cu mai multe păreri”, a spus Arcadie Rusu, coregraf şi dansator, la conferinţa de presă în care s-au anunţat direcţiile pentru 2023 ale ”COOLsound – online despre scena independentă românească / COOLsound – online about the Romanian independent stage”, proiect bilingv de susţinere a tinerilor artişti liber profesionişti.
Evenimentul a avut loc la CREART (Teatrelli), miercuri, pe 19 aprilie. Una dintre noile direcţii de dezvoltare anunţate ale COOLsound este promovarea reprezentanţilor aşa-numitei Generaţii Z, viitori artişti, absolvenţi ai facultaţilor de arte, sau încă masteranzi ori doctoranzi, aflaţi la început de carieră sau care încă îşi caută drumul.
Proiectul COOLsound - online despre scena independentă românească, realizat de Pro Contemporania cu sprijinul JTI, partener The Culture Club a fost iniţiat în anul 2021 şi conţine producţii reprezentative pentru artiştii implicaţi, filmate profesional şi reunite pe canalul youtube procontemporania şi platforma www.COOLsound.ro. Proiectul cuprinde fişe bilingve, în română şi engleză, fotografii şi conţinut video: un moment artistic solo şi un interviu - declaraţie, prezentări multimedia complexe, veritabile cărţi de vizită ale artiştilor, accesibile prin www.COOLsound.ro.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Proiectul a pornit de la o discuţie, în pandemie, cînd artiştii traversau momente dificile. Proiectul a apărut dintr-o necesitate, de a comunica cu publicul acolo unde acesta se mutase, în online. Între timp, COOLsound a crescut şi e pe cale să se transforme într-un instrument de referinţă, un dicţionar online al scenei independente din România. COOLsound continuă, s-au realizat aproape 50 de prezentări ale unor artişti care la momentul participării pe platform erau artişti independeni, unii sunt şi acum. Intraţi pe coolsound.ro, pentru că veţi descoperi creaţii de valoare, artişti care au ceva de spus, aflaţi într-o anumită etapă a dezvoltării lor”, a declarat Oltea Şerban-Pârâu, coordonatorul proiectului.
„Deşi nu mai sunt freelancer, aşa cum eram la momentul în care am intrat în proiect, sunt recunoscător că am un job care-mi oferă libertate şi independenţă. COOLsound a fost în perioada pandemiei singura variantă pentru artiştii independenţi”, a spus Cornelius Zirbo, violoncelist, prezent pe platforma COOLsound.
„Îmi place libertatea. Şi pentru mine pandemia a fost o experienţă dificilă, o perioadă de introspecţie. Cred că am devenit un alt soi de om şi am continuat să evoluez”, a adăugat Alex Ştefănescu, actor şi musician, participant în COOLsound.
Ovidiu Miculescu (The Culture Club), consultant artistic al proiectului a subliniat rolul important al colaborării în realizarea platformei: „au colaborat entităţi private cum e JTI şi Asociaţia culturală Pro Contemporania şi entităţi publice – CREART, ARCUB, Tinerimea Română. Fiecare a înţeles că are o contribuţie importantă în această construcţie şi a ajutat la finalizarea ei. Îmi doresc ca artiştii prezenţi pe COOLsound să evolueze, să crească şi să-i văd – independenţi sau angajaţi – dar pe marile scene din ţară sau din lume”.
Aşa cum a remarcat Irinel Anghel, compozitor şi muzicolog : “în domeniile vocaţionale libertatea este esenţială”. „Mulţi artişti au ales calea independenţei, care nu e uşoară, dar oferă ocazia de a-ţi folosi potenţialul la maximum. Avem şansa de a fi cea mai bună versiune a noastră atunci când facem ceea ce ne place. Am văzut acest Dicţionar COOLsound cum creşte, capătă consistenţă şi oferă un echilibru vieţii noastre culturale. Şi înainte de pandemie a existat un dezechilibru, iar problemele nu sunt rezolvate. De aceea, continuarea COOLsound e foarte utilă. Mai sunt mulţi artişti independenţi care au nevoie de sprijin şi recunoaştere în carierele lor. Cred că are efecte pe termen lung, de incluziune, adică invită în cetate ceea ce este util cetăţii, fără a-i altera esenţa”.
„Am fost parteneri ai proiectului încă din 2021, când o parte din filmări s-au desfăşurat în spaţiul Teatrelli. Mă bucur că din ceva atât de negativ cum a fost pandemia, s-a născut un proiect atât de bun, cum e COOLsound. Nici noi nu avem o echipă artistică angajată, lucrăm cu artişti independenţi. Am colaborat şi la alte proiecte susţinute de JTI, „De vorbă cu tine” sau proiectul desfăşurat în vitrinele galeriilor Galateca”, a spus Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli.
„Discuţia de la care a pornit COOLsound a avut loc într-o perioadă în care începusem să ne sufocăm, sălile de spectacol se închideau, iar artiştii nu mai aveau unde sluji iluziilor întrupate. Un proiect e în esenţă ceva limitat, dedicat unui scop. Iar acesta venea ca o formă de eliberare, în interiorul unei limitări din ce în ce mai stricte. Am urmărit realizarea unor puncte de referinţă, să poată fi găsite fişele artiştilor ca într-o bibliotecă, în sertare, pe categorii. Poate aţi observat că pe COOLsound există mai multe interpretări ale personajului Nina, din „Pescăruşul” de Cehov. Dacă la un moment dat cineva va avea nevoie de un anumit tip de interpretare, îl va putea găsi pe această platformă. Un proiect e definit şi de parteneriate şi de direcţiile sale de viitor. Cred că acest proiect online are viitor, pentru că cei din generaţia de artişti care urmează, Generaţia, Z sunt independenţi prin excelenţă şi digitali prin excelenţă, deci li se potriveşte. Aşadar, e „cool” să fii pe COOLsound”, a concluzionat Gilda Lazăr, Director în cadrul JTI România.
Filmările pentru COOLsound s-au desfăşurat în sălile CreART, ArCuB, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi la Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română", producţiile fiind semnate de Virgil Oprina – director de imagine / montaj. Spaţiul online al platformei a fost creat de Andrei Crăciun. La realizarea proiectului a contribuit în calitate de coordonator Oltea Şerban-Pârâu. Consultant artistic al proiectului este Ovidiu Miculescu, iar din partea JTI s-a implicat nemijlocit în finalizarea platformei Gilda Lazăr, director Corporate Affairs şi Comunicare.
Proiectul este sprijinit de JTI.
Producător: Pro Contemporania.
Partener cultural principal: The Culture Club.
Parteneri culturali: Primăria Bucureşti, CreArt, ARCUB, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Centrul Naţional de Artă "Tinerimea Română".
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Rado România Internaţional, Mediatrust, România TV, Liternet, Agenţia de carte, Observator cultural.
Teaser COOLsound 2021
https://youtu.be/3QyiFTIhShg
Teaser COOLsound 2022
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.