La Şcoala Centrală din Bucureşti, a avut loc lansarea oficială a Lecţiilor Gustului, un program - Sărbătoarea Gustului, ce are ca scop educarea copiilor din clasa a III-a în vederea unei alimentaţii sănătoase şi dobândirea unei atitudini eco-responsabile.
Astfel, în cadrul evenimentului educaţional au fost lansate două materiale importante, şi anume :
· Broşura pedagogică - conţine 7 teme ce presupun efectuarea lor împreună cu părinţii, acasă. Acestea sunt structurate pe subiecte referitoare la comprehensiunea elementelor nutriţionale şi de sănătate, menţionate pe etichetele produselor alimentare, dar şi gesturi corecte, necesare şi responsabile în bucătărie care au impact real şi imediat asupra mediului înconjurător. Broşura este distribuită către 201.187 elevi din România dintre care 18.000 în Bucuresti.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
· Boneta de Bucătar - simbol al festivalului, realizată sub tutela celor 3 câştigători ai celebrului concurs mondial de gastronomie, Bocuse D’Or: Mathew Peters (SUA), Christopher William Davidsen (Norvegia), Viktor Andrésson (Islanda).
Aşadar, suntem la startul unui “culinary tour de force” cu numeroşi Chefi de renume ce vor oferi Boneta de Bucătar şi o broşură ce aparţine Reprezentanţei Comisiei Europene în România, intitulată „Agricultura în centrul vieţii noastre”. Programul se va derula în şcolile din România: Bucureşti (Noiembrie), Pitesti (Decembrie), Braşov (Ianuarie), Sibiu (Februarie), Timişoara (Martie), Cluj (Aprilie), Iaşi (Mai) şi Constanţa (Iunie).
Festivalul Sărbătoarea Gustului se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Slogan Festival : Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!”
Despre Sărbătoarea Gustului
”Sărbătoarea Gustului” – Educarea gustului consumatorilor, în rândul copiilor şi al părinţilor, liceenilor şi tinerelor generaţii de bucătari prin informarea şi transparenţa pedagogică asupra produselor, originilor lor şi modului de producţie şi trasabilitate, transmiterea cunoştinţelor şi încurajarea unui comportament alimentar echilibrat, sănătos, durabil, Eco-responsabil. Festivalul reuneşte o serie de evenimente desfăşurate în şcoli, universităţi, restaurante şi hoteluri, hypermarket-uri şi târguri de alimentaţie, HORECA şi turism.
Parteneri instituţionali: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Primaria Capitalei prin Proedus.
www.sarbatoarea-gustului.ro & www.facebook.com/SarbatoareaGustului
Slogan Festival: ”Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!”
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.