„Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei ”, nominalizat la patru premii Oscar, inclusiv la secţiunea Cel Mai Bun Film, a urcat pe locul trei în topul filmelor cu cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel mondial şi, datorită numeroşilor fani din lume, a devenit un adevărat fenomen global.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Astfel, „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei ”, adunând, până în prezent, încasări de 2.243,2 milioane de dolari la nivel global a depăşit „Titanic” care a strâns 2.242,8 milioane de dolari la nivel global, devenind al treilea cel mai bun film cu cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel global.

Pe teritoriul american, „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei ” a trecut de „Jurassic World” urcând pe locul nouă în topul fillmelor cu cele  mai mari încasări din toate timpurile din Statele Unite. La nivel global, după cel de-al zecelea weekend în cinematografe, „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei ” a avut încasări estimate la 2.243,2 milioane de dolari (657 de milioane de dolari doar în SUA şi 1.586 de milioane de dolari la nivel internaţional).

Acum Regizorul James Cameron se poate lăuda cu trei dintre primele patru filme cu cele mai mari încasări din toate timpurile la nivel global – „Avatar” (#1), „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei” (#3) şi „Titanic” (#4).

De asemenea, „Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei” este filmul cu cele mai mari încasări din toate timpurile în Franţa, Germania, România, Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Liban, Lituania, Norvegia, Portugalia, Slovenia, Slovacia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Cambodgia, Mongolia, Noua Zeelandă, Columbia şi Puerto Rico.

Situat la mai bine de un deceniu după evenimentele din primul film, „Avatar: Calea apei” începe să spună povestea familiei Sully (Jake, Neytiri şi copiii lor), problemele care îi urmăresc, lucrurile pe care sunt dispuşi să le facă pentru a se proteja reciproc, bătăliile pe care le duc pentru a rămâne în viaţă şi tragediile pe care se văd nevoiţi să le îndure.

Regizat de James Cameron şi produs de Cameron şi Jon Landau filmul îi are în distribuţie pe Sam Worthington, Zoe Saldana, Sigourney Weaver, Stephen Lang şi Kate Winslet. Scenariul poartă semnăturile lui James Cameron şi RickJaffa şi aAmandeiSilver.

„Avatar: The Way of Water / Avatar: Calea Apei ” este distribuit în România de Forum Film şi a avut premiera în data de 16 decembrie 2022.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.