Fondul de investiţii de growth AGISTA a sprijinit cel mai mare lanţ de recuperare medicală din România, Centrokinetic, în achiziţia celei de-a opta clinici din portofoliul companiei, respectiv Socrates Clinic din Timişoara. Tranzacţia este una strategică, ce deschide mai multe oportunităţi de extindere a lanţului Centrokinetic în partea de vest a ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

AGISTA a finalizat intrarea în acţionariatul Centrokinetic în toamna anului 2023, când a achiziţionat un pachet de peste 35% din lanţul medical, cu obiectivul clar de a sprijini dezvoltarea reţelei de clinici şi de a o ajuta să se extindă cu cel puţin 10 clinici în următorii patru ani.

În doar şapte luni, reţeaua Centrokinetic s-a extins deja cu 5 clinici la nivel naţional, ajungând să deţină în prezent 4 clinici în Bucureşti, 2 la Braşov, o clinică la Cluj-Napoca şi 1 la Timişoara.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Cred în servicii medicale de calitate şi cred că, atunci când oamenii cu talent şi pasiune pentru un anumit domeniu se întâlnesc, pot face lucruri extraordinare. Aşa că, de data aceasta, pot spune că mă bucur foarte mult că fondatorul Socrates Clinic, domnul Armand Gogolescu, care a construit această clinică de la zero şi a transformat-o în cel mai bun centru medical de recuperare din Timişoara, rămâne partenerul nostru. Vrem să continuăm la Timişoara cu aceeaşi dedicare pe care am dovedit-o deja în celelalte clinici Centrokinetic, cu servicii şi echipamente de calitate, astfel încât pacienţii noştri să poată recunoaşte standardul de calitate Centrokinetic în orice clinică s-ar trata”, spune Bogdan Andrei, fondatorul şi Directorul Medical al Centrokinetic.

Această achiziţie face parte din strategia asumată împreună cu managementul Centrokinetic – respectiv aceea de dezvoltare la nivel naţional, în egală măsură cu păstrarea sau chiar îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale oferite. Ne bucurăm că am contribuit la finalizarea acestei achiziţii din mai multe motive: pe de o parte, pentru că vorbim despre una dintre cele mai bune clinici de recuperare medicală din Timişoara, iar pe de altă parte, pentru că această achiziţie ne deschide şi alte oportunităţi de extindere în zona de vest a ţării”, spune Dragoş Dărăbuţ, Senior Investment Manager AGISTA.

Tranzacţia încheiată prevede ca Centrokinetic să ajungă la o deţinere de aproape 70% din acţionariatul clinicii, iar unul dintre fondatorii acesteia, Dr. Armand Gogulescu, să rămână cu uşor peste 30%. Planurile pentru viitorul apropiat al clinicii din Timişoara includ îmbunătăţirea business-ului prin achiziţionarea de echipamente noi (îndeosebi RMN) şi prin angajarea unui număr mai mare de medici, Centrokinetic urmând să investească şi capital în clinica Socrates.

În cadrul acestei tranzacţii, AGISTA a contribuit la negociere, due-diligence juridic şi financiar, execuţie şi coordonare, dar şi la închiderea efectivă a tranzacţiei. Alături de AGISTA, la această tranzacţie au mai lucrat, pe partea de servicii financiare, Mazars Group, iar pe partea de servicii juridice - Filip & Company.

„Am creat Socrates Clinic din dorinţa de a oferi timişorenilor serviciile medicale de calitate la ei în oraş. Asocierea cu Centrokinetic a venit din realizarea că împărtăşim valori şi principii comune, care, sperăm noi, ne vor duce la următorul nivel de creştere”, a spus Armand Gogulescu, fondatorul Socrates.

Fondul de investiţii de growth AGISTA, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, un brand lansat de Impetum Group, susţine prin capital şi know-how acele IMM-uri româneşti ale căror produse şi servicii sunt sau devin esenţiale pentru societate. Cu specific de acţionar minoritar, AGISTA investeşte tichete între 2 şi 5 milioane euro şi acţionează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, având reprezentant în board-ul companiilor din portofoliu şi contribuind la dezvoltarea rapidă şi sănătoasă a acestora. Prin parteneriatul cu AGISTA, companiile beneficiază de soluţii personalizate, ghidaj şi networking, având alături un partener de creştere în perspectiva transformării în campion regional.

AGISTA investeşte în toate domeniile de activitate, dar urmăreşte preponderent industriile: IT&C, healthcare, reciclare şi agritech. De la lansare şi până în prezent, AGISTA a investit în Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, FORT, Top Tech, Bittnet Group şi Centrokinetic.

Centrokinetic este reţeaua de clinici integrative de ortopedie şi recuperare medicală dedicate afecţiunilor osteoarticulare, cu capabilităţi complete de diagnostic şi tratament, de la consultaţie medicală, RMN deschis specializat pe aparatul locomotor, săli ultramoderne de kinetoterapie şi aparatură de ultimă generaţie pentru proceduri de fizioterapie. Echipa de fiziokinetoterapeuţi Centrokinetic reuneşte peste 150 profesionişti pregătiţi să conducă programele de recuperare elaborate de medicii clinicii în mod personalizat, pentru fiecare pacient al clinicii. Detalii complete despre clinică se regăsesc pe www.centrokinetic.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.