Marius Nicoară demisionează din funcţia de copreşedinte al PNL Cluj
Copreşedintele PNL Cluj senatorul Marius Nicoară a anunţat că demisionează din funcţie, el susţinând că în mandatele sale partidul a avut ”şi...
Copreşedintele PNL Cluj senatorul Marius Nicoară a anunţat că demisionează din funcţie, el susţinând că în mandatele sale partidul a avut ”şi...
Tenismenul Marius Copil, locul 174 ATP, l-a învins, marţi, cu scorul de 6-1, 6-2, pe jucătorul chinez Di Wu, locul 138 ATP, şi a acces în turul al doilea al...
În declaraţia de avere a ministrului Mediului, Cristiana Paşca Palmer apar două fonduri de pensie ce însumează peste 584.000 de dolari, iar în cea a...
Investiţiile necesare pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Constanţa-Mangalia, lung de 43 de kilometri, se ridică la circa 160 milioane euro, a...
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan (UNPR), care candidează pentru cel de-al doilea mandat, a votat, duminică, de ziua lui, exprimându-şi speranţa ca...
Antrenorul formaţiei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a fost suspendat, miercuri, două etape şi penalizat cu suma de 6.000 de lei, pentru gesturi...
Moştenirea rusă, care începe cu Ivan cel Groaznic, trece prin Petru cel Mare şi Nicolae I, personaje ce au creat ”tehnici eficiente de guvernare”, se...
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), instituţia care are ca rol protejarea României de atacurile online,...
Legea securităţii cibernetice ar putea primi "astăzi sau mâine" ultimul aviz din partea Ministerului Justiţiei, urmând ca apoi să fie aprobată de Guvern...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de reînvestire a lui Marius Iacob şi a lui Călin Nistor în funcţiile de procuror şef adjunct al...
Austria va avea, începând de marţi, un consulat onorific la Constanţa, care va fi condus de către omul de afaceri Marius Puiu, acţionar al companiei Blue...
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat favorabil, luni, cu unanimitate de voturi, propunerile de reînvestire a lui...
Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Capitală face în continuare intervenţii chirurgicale, după ce au fost schimbaţi dezinfectanţii, dar a...
Mai mult de jumătate dintre conexiunile fixe de internet din România sunt de bandă largă, adică permit viteze de peste 100 Mbps, potrivit datelor publicate...
Ministerul Comunicaţiilor intenţionează să implementeze un sistem de premiere a performanţei personalului Poştei Române, valabil în primul rând pentru...
Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a mărturisit joi, într-o conferinţă publică, faptul că a visat de mic să fie marinar şi că modelul căpitanului...
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat joi, pentru News.ro, că îşi face treaba ca şi cum fiecare zi ar fi ultima din mandatul său, în contextul în...
Guvernul condus de Dacian Cioloş este unul tehnocrat, iar membrii săi au venit să facă treabă, nu campanie electorală, a declarat marţi ministrul...
Statul nu are întotdeauna competenţa managerială necesară să facă faţă în parteneriatele public-private şi rămâne mereu cu un pas în urma companiilor...
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a transmis la Consiliul Superior al Magistraturii propunerile de reînvestire a lui Marius Iacob şi Călin Nistor în...
Marius Şumudică, antrenorul Astrei, a folosit o scenă din filmul "B.D. în alertă" pentru a-l ironiza pe directorul sportiv al FC Steaua, Mihai Stoica, după...
Comisiile reunite de politică externă din Parlament au dat aviz favorabil, marţi, pentru Daniel Ioniţă, propus pentru funcţia de ambasador în Moldova,...
Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat, sâmbătă, la Braşov, că istoricul Marius Oprea s-a înscris în ALDE, liderul partidului invocând ”o lungă şi...
La termenul de joi din dosarul retrocedărilor unor terenuri din Băneasa, în care este judecat omul de afaceri Puiu Popoviciu, procurorul a anunţat că...
Emisiunile realizate de Marius Tucă, alături de Marius Manole şi Vlad Craioveanu la postul de radio Smart FM, vor fi retransmise de Wyl FM din Ploieşti,...