Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a declarat, sâmbătă, în cadrul evenimentului Parlamentul Copiilor, că un Parlament lipsit de...
Sesiuni de vânat comori, reprize de ”face painting”, jocuri originale, piese de teatru, coruri de copii şi trupe de dans vor face parte din coordonatele...
Dino Parc Râşnov, în colaborare cu Muzeul Naţional Secuiesc, va găzdui începând cu 1 iunie o expoziţie unicat, în care vizitatorii vor putea să admire...
Peste 100 de elevi de şcoală primară din Capitală au fost prezenţi, luni, la Senat, la o dezbatere pe tema drepturilor copilului dar şi despre iniţiativa...
Un număr de 12 candidaţi, dintre care unul este independent, iar restul susţinuţi de formaţiuni politice, au rămas în cursa electorală pentru funcţia de...
Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat o estimare a condiţiilor meteorologice pentru intervalul mai - iulie 2016, potrivit căreia în lunile mai...
Un număr de 20 persoane şi-au depus la Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei, urmând ca acestea să...
Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius a compărut, luni, în faţa unui tribunal din Pretoria, unde un judecător a stabilit că sentinţa în...
Mai mulţi parlamentari de la toate formaţiunile politice au semnat o propunere legislativă care instituie ziua de 1 iunie, când se sărbătoreşte Ziua...
Cu două luni înainte de alegerile locale, aproximativ 30 de persoane şi-au anunţat intenţia de a intra în cursa electorală pentru cele şapte primării din...
Cele mai bune luni pentru vânzările de maşini noi au fost, în ultimii ani, cele de după începerea programului guvernamental Rabla, adică în general mai,...