Ultimul studiu elaborat de Parlamentul European care analizează sumele încasate de top 100 beneficiari din PNRR-urile fiecărui stat membru UE, ne plasează pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte beneficiarii din sectorul privat - doar 3%, în condiţiile în care 97% din banii din PNRR merg la stat, cu precădere către companii de stat. Asta în condiţiile în care media europeană privind beneficiarii privaţi este 28,5%, afirmă REPER.
Potivit REPER, în cazul României, primul şi cel mai mare beneficiar este CFR care primeşte 2,8 mld. euro din PNRR. În 2023 CFR a avut o pierdere de aproape 900 mil lei, iar pentru acest an pierderea este deja propusă în proiectul de buget oficial a fi 600 mil lei, experţii preconizând însă pierderi reale pentru 2024 de peste 1 miliard de lei
Dragoş Pîslaru, raportor pentru Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă în Parlamentul European afirmă că cei mai mulţi bani din PNRR ajung la companii de stat conduse falimentar.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“Unde ajung deci cei mai mulţi bani din PNRR? La companii de stat conduse falimentar, care devin suveici de sifonare a banilor publici. S-a întrebat cineva cum ar fi capabilă CFR, ca prim-beneficiar al banilor din PNRR, să administreze miliarde din bani europeni dacă este compania de stat care înregistrează pierderi în creştere exponenţială?”, se întreabă Pîslaru.
Potrivit REPER, studiul realizat de Parlamentul European arată că Guvernul nu sprijină sectorul privat şi virează banii preponderent la companii mari de stat.
”Dacă vedem dispreţul guvernului pentru principiile guvernanţei corporative şi refuzul de a implementa reformele necesare care blochează de fapt cererea 3 de plată, putem înţelege că proiectul marea sifonare a PNRR este în plină derulare. Guvernul comasat jonglează cu sume uriaşe şi cu viitorul românilor prin ascunderea banilor în suveicile companiilor falimentare de stat. Solicit de urgenţă Guvernului şi Ministerului Transportului să clarifice şi să spună cum poate face CFR-faliment o distribuţie responsabilă a banilor europeni din PNRR. Solicit public ca proiectul de buget al CFR pentru 2024 să fie urgent retras pentru că este strigător la cer să proiectezi deja o pierdere de 598 milioane de lei. Este o sfidare clară pentru toţi românii care contribuie la buget cu taxele recent mărite şi un afront pentru munca pe care o depunem la nivel european pentru a finanţa infrastructura României, inclusiv cea feroviară, atât de necesară pentru români!”, afirmă Dragoş Pîslaru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.