Rata şomajului a crescut în iulie la 3,9%, date ajustate sezonier, cu 0,1 puncte procentuale (p.p.) mai mult faţă de luna precedentă, arată datele transmise vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În iunie, rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost 3,8%, date ajustate sezonier, potrivit datelor INS.
În iulie, numărul şomerilor a crescut faţă de luna precedentă, dar a scăzut faţă de aceaşi lună a anului trecut.
”Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2019 a fost de 352.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (341.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (376.000 persoane)”, se arată în comunicat.
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,4% în cazul persoanelor de sex masculin şi 3,3% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,1% pentru luna iulie 2019 (3,6% în cazul bărbaţilor şi 2,5% în cel al femeilor).
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 74,7% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2019.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...