O echipă internaţională de cercetători lucrează la un vaccin împotriva HIV, demonstrând că un medicament nou a declanşat o reacţie de protecţie din partea sistemului imunitar la oameni şi a împiedicat infectarea a două treimi dintre maimuţele incluse în cercetare, relatează The Telegraph.
În cei 35 de ani de la declanşarea epidemiei de HIV, doar patru vaccinuri au fost testate pe oameni, iar cel mai bun dintre acestea a redus rata infecţiilor cu 31%, ceea ce a dus la întreruperea studiilor clinice.
O echipă internaţională de cercetători a arătat că noul vaccin a întărit sistemele imunitare la aproape 400 de adulţi sănătoşi.
În plus, dintre maimuţele macac vaccinate şi expuse la boală de şase ori, numai o treime au fost infectate.
În prezent, cercetători de la instituţii precum Harvard, MIT şi Institutul Naţional pentru Sănătate au început să testeze 2.600 de femei din sudul Africii care riscă să fie infectate şi speră să aibă rezultatele până în 2021.
Studiul clinic a fost numit ”Imbokodo”, care în limba zulu înseamnă ”stâncă”, pentru a reprezenta forţa femeilor şi importanţa lor în comunitate.
”Aceste rezultate reprezintă un moment de referinţă important”, a declarat profesorul Dan Barouch, de la Harvard Medical School, Boston, şi Beth Israel Deaconess Medical Centre, care a condus studiul.
El a mai spus că acest studiu demonstrează că acest vaccin a indus a reacţie imunitară puternică la oameni şi maimuţe, oferind în cazul maimuţelor protecţie în proporţie de 67%.
”Aceste rezultate trebuie interpretate cu precauţie. Dificultăţile de dezvoltare a unui vaccin pentru HIV sunt fără precedent şi capacitatea de a induce o reacţie a sistemului imunitar în mod specific pentru HIV nu indică în mod necesar că un vaccin va proteja oamenii de infectarea cu HIV”, a spus profesorul.
”Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele fazei a 2-a b a Imbokodo, care va determina dacă vaccinul va proteja sau nu oamenii de infectarea cu HIV”, a adăugat el.
Potrivit Terence Higgins Trust, în Marea Britanie există aproximativ 89.400 de oameni care trăiesc cu HIV şi circa 10.400 care nu ştiu că sunt infectaţi.
Londra continuă să aibă cea mai ridicată rată de prevalenţă a HIV din Marea Britanie, 40% dintre cei diagnosticaţi locuind în capitală. Aproape 1 din 50 de oameni care locuiesc în cartierul Lambeth au acest virus.
Cu toate acestea, îmbunătăţirea medicamentelor face ca boala să fie ţinută sub control şi, pentru persoanele cu vârste de 15-59 de ani diagnosticate devreme rata mortalităţii este egală cu cea a populaţiei în ansamblul ei.
La nivel mondial, tabloul este foarte diferit, cu un număr estimat de persoane infectate cu HIV de 37 de milioane, dintre care doar 50% primesc medicamentele care împiedică îmbolnăvirea de SIDA.
Pentru cel mai recent studiu clinic, cercetătorii au recrutat 393 de adulţi sănătoşi cu vârste de 18-50 de ani, din clinici din estul Africii. Sudul Africii, Thailanda şi Statele Unite, în perioada februarie 2015-octombrie 2015.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.