OGC Nice a anunţat, vineri, că fundaşul internaţional algerian Youcef Atal, condamnat recent la opt luni de închisoare cu suspendare de către justiţia franceză pentru incitare la ură pe fondul conflictului dintre Israel şi Hamas, va pleca la clubul turc Adana Demirspor.
Atal a sosit la Nisa de la clubul belgian KV Kortrijk în vara anului 2018, la vârsta de 22 de ani, pentru o sumă de transfer de trei milioane de euro. El era sub contract cu actuala vicecampioană din Ligue 1 până la finalul sezonului.
Fundaşul dreapta în vârstă de 27 de ani a fost condamnat la începutul lunii ianuarie de către tribunalul penal din Nisa la o pedeapsă de opt luni de închisoare cu suspendare şi la o amendă de 45.000 de euro pentru că a distribuit pe contul său de Instagram o înregistrare video cu un predicator care îndemna la "o zi neagră pentru evrei".
Jucătorul şi-a cerut scuze după ce a şters filmuleţul şi a făcut apel împotriva deciziei.
Atal a publicat videoclipul la câteva zile după atacurile fără precedent ale Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie, şi după începerea bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza, teritoriu condus de mişcarea islamistă palestiniană.
Suspendat de clubul său de la acea publicaţie până la sfârşitul lunii ianuarie, el a primit, de asemenea, o suspendare de şapte meciuri din partea comisiei de disciplină a LFP. De atunci, el nu a mai evoluat în tricoul lui Nice.
În această iarnă, conducerea sportivă a lui Nice a anticipat plecarea internaţionalului algerian (29 de selecţii, 2 goluri), care a participat în ianuarie la Cupa Africii pe Naţiuni din Coasta de Fildeş, recrutându-l pe fundaşul dreapta francez Valentin Rosier, 27 de ani, de la Beşiktaş Istanbul, sub formă de împrumut până la finalul sezonului.
În cinci ani şi jumătate la Nisa, Atal a bifat 115 meciuri (12 goluri, 8 pase de gol).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.