Gabriela Ruse, locul 152 WTA, a ajuns, marţi, în turul doi al calificărilor la turneul de grand slam de la Wimbledon.
Ruse a trecut în primul tur al calificărilor de sportiva din Columbia Emiliana Arango, locul 122 WTA, scor 6-2, 6-3, într-o oră şi 23 de minute.
În runda următoare, românca o va întâlni pe jucătarea cehă Dominika Salkova, numărul 149 mondial.
Marţi mai joacă în calificări Irina Bara (cu Gabriela Knutson din Cehia), Miriam Bulgaru (cu neo-zeelandeza Lulu Sun), Andreea Mitu (cu Maya Joint din Australia) şi Anca Todoni (cu Ekaterina Makarova din Rusia).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.