Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat, marţi, că a sesizat Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) în cazul tinerei patinatoare ruse Kamila Valieva, care a fost testată pozitiv cu o substanţă interzisă, dar nu a fost sancţionată de agenţia antidoping rusă, relatează lefigaro.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu acest apel la tribunalul din Lausanne, WADA cere o suspendare de patru ani şi anularea tuturor rezultatelor adolescentei de 16 ani "de la data recoltării probei, pe 25 decembrie 2021".

Pe fond, WADA contestă analiza tribunalului disciplinar al Agenţiei Ruse Antidoping (Rusada), care estimase în ianuarie 2022 că tânăra nu are  "nicio vină sau neglijenţă", limitându-se aşadar la anularea rezultatelor din 25 decembrie, adică titlul de campioană a Rusiei câştigat la Sankt Petersburg, fără alte sancţiuni.

Controlul pozitiv al Kamilei Valieva, a cărei analiză a fost amânată de pandemia de Covid-19, a fost dezvăluit în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing din februarie 2022, declanşând un scandal uriaş, după ce tânăra câştigase deja aurul în proba pe echipe şi era mare favorită în proba individuală.

Autorizată să-şi continue Jocurile în aşteptarea judecării cauzei pe fond, Valieva dominase programul scurt într-un climat dificil, înainte de a ceda presiunii la programul liber pentru a termina pe locul 4, în lacrimi.

Campioana europeană din 2022 a fost testată pozitiv pentru trimetazidină: găsită într-o concentraţie mică în corpul ei, această moleculă este prescrisă pentru ameliorarea anginei pectorale şi interzisă de WADA din 2014, deoarece ar favoriza circulaţia sângelui.

Încă de la începutul cauzei, apărarea ei a ridica ot posibilă „contaminare prin tacâmuri” împărţite de adolescenta rusă şi de bunicul ei, care a condus-o zilnic la antrenament şi trebuie să ia trimetazidină, după un transplant de cord.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.