Echipa de volei masculin Dinamo Bucureşti a ratat marţi, pe teren propriu, calificarea în sferturile Challenge Cup, deşi a învins formaţia olandeză Nova Tech Groningen, scor 3-2, în manşa retur din optimi.
Scorul pe seturi a fost 17-25, 15-25, 28-26, 25-18, 15-8.
În tur, echipa din Groningen s-a impus însă cu 3-0, pe seturi 25-19, 25-17, 25-22, şi obţine calificarea în sferturi la punctaj per dublă manşă.
În faza 16-lor, Dinamo Bucureşti a eliminat tot o echipă olandeză, Numidia VC Limax Linne, cu 3-2 şi 3-1, în timp ce Nova Tech Groningen a trecut de VC Lorentzveiler, cu 3-1 şi 3-0.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.