Sportivii ruşi ar trebui să adopte o poziţie publică împotriva războiului din Ucraina dacă doresc să li se permită să participe la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, a declarat, luni, primarul oraşului Kiev şi fost campion mondial la box, Vitali Kliciko.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Sportivii ruşi şi belarusi nu pot participa la Jocurile Olimpice de la Paris dacă nu spun- Nu - războiului. Dacă o spun public, pot, dar le este frică”, a spus el, într-un interviu acordat AFP.

„Fiecărui sportiv rus îi spun: transmite-i guvernului tău, preşedintelui rus să oprească acest război fără sens”, a adăugat primarul capitalei Ucrainei, apreciind că nu este posibil să fii „neutru atunci când sunt ucişi oameni, femei, copii”. „Sunteţi fie pro, fie împotriva războiului”, a spus el.

În timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în mod repetat excluderea sportivilor ruşi şi belarusi de la Jocurile Olimpice din 2024, Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a propus la sfârşitul lunii ianuarie o foaie de parcurs care susţine revenirea acestora sub un drapel neutru.

Într-o scrisoare din 31 ianuarie, preşedintele CIO Thomas Bach a denunţat şi ameninţările ucrainene de boicot în cazul participării Rusiei, asigurând că aceste „presiuni” sunt percepute ca „extrem de regretabile” de multe Comitete Olimpice Naţionale.

„Aş fi foarte bucuros să-l invit pe Thomas Bach în Ucraina, astfel încât să vadă el însuşi localităţile distruse, oamenii ucişi, răniţi”, a reacţionat Vitali Kliciko: „Nu înţelege, sau joacă un joc cu Rusia, nu am nicio explicaţie”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.