Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc. Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
UPDATE -
La Frankfurt, în faţa a peste 35.000 de fani români prezenţi în tribune, tricolorii au început cu dubla ocazie irosită de Andrei Raţiu - şut la colţul lung, respins de Dubravka, şi Ianis Hagi – reluare peste poartă. Slovacii au deschis scorul în minutul 24, când Ondrej Duda a reluat în plasă, cu capul, centrarea lui Kucka. În minutul 34 Ianis Hagi a fost faultat în careu de Hancko şi, după consultarea VAR, arbitrul german Daniel Siebert a dictat penalti pentru România. A executat cu sânge rece Răzvan Marin care a egalat situaţia pe tabelă, 1-1. După pauză, Niţă a închis poarta în minutele 50 şi 52, apoi Răzvan Marin a şutat periculos, în minutul 61, Dubravka a respins şi mingea a ajuns la Drăguş care a trimis puţin peste poartă. Pe o ploaie torenţială, Niţă a respins cu piciorul la şutul lui Strelec din minutul 69, iar partida s-a încheiat la egalitate 1-1. România Câştigă grupa E cu 4 puncte, urmată de Belgia, Slovacia şi Ucraina. Ucraina pleacă acasă. Toate echipele din grupă au acumulat câte patru puncte.
SLOVACIA: Dubravka – Pekarik (Gyomber 90+2), Vavro, Skriniar, Hancko – Duda (Bero 90+2), Lobotka, Kuka – Skranz (Duris 78), Strelec (Bozenik 70), Haraslin (Suslov 70). SELECŢIONER: Francesco Calzona
ROMÂNIA: Niţă - Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu - R.Marin (Ad. Rus 86), M. Marin, Stanciu - Ianis Hagi (Man 66), Drăguş (Puşcaş 66), Fl. Coman (Sorescu 58). SELECŢIONER: Edward Iordănescu
Cartonaşe galbene: Duda 90+1 / A. Burcă 45+1, Bancu 45+4, Edward Iordănescu 55, Puşcaş 88
Arbitri: Daniel Siebert - Jan Seidel, Rafael Foltyn - Felix Zwayer (toţi din Germania). Arbitri VAR: Bastian Dankert (Germania) - Christian Dingert (Germania), Massimiliano Irrati (Italia).
La Stuttgart, în al doilea meci al grupei, Belgia a dominat prima parte a meciului, dar ocaziile clare de gol au lipsit. Trubin a prins şutul lui Lukaku, din minutul 7, iar Casteels a reţinut la execuţia lui Roman Yaremchuk, din minutul 20. Meciul a cuurs, în continuare, fără mari ocazii, În minutul 60 Lukaku a şutat din careu, dar Trubin a reţinut. Meciul s-a încheiat, în cele din urmă 0-0.
UPDATE -
La meci este prezent şi premierul Marcel Ciolacu.
UPDATE -
La pauză, scorul este 1-1.
Slovacia a deschis scorul în minutul 24, prin Duda. Pentru tricolori a marcat Răzan Marin, în minutul 37, dintr-un penalti acordat pentru un fault la Ianis Hagi.
La partida Ucraina – Belgia, scorul la pauză este 0-0.
Clasamentul grupei E, după o repriză: 1. România – 4 puncte, 2. Belgia – 4 puncte, 3. Slovacia – 4 puncte, 4. Ucraina – 4 puncte.
UPDATE -
Din nou toate echipele din grupa E sunt la egalitate de puncte, de această dată patru puncte. România este lider, urmată de Belgia, Slovacia şi Ucraina.
UPDATE -
Răzvan Marin a egalat în minutul 37, din penalti
Arbitrul a acordat un penalti, după consultarea VAR, pentru un fault în careu asupra lui Ianis Hagi.
Razvan Marin for Romania! #EURO2024 | #SVKROU pic.twitter.com/jQi3cU1M8T
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 26, 2024
UPDATE -
În acest moment, în clasamentul grupei E tricolorii au coborât pe ultimul loc. Slovacia este lider, cu şase puncte, Belgia este pe doi, cu trei puncte, Ucraina este pe trei, cu patru puncte, iar România pe patru, cu trei puncte.
UPDATE -
Slovacia conduce cu 1-0. A marcat Duda, în minutul 24
Slovakia ahead via Duda header #EURO2024 | #SVKROU pic.twitter.com/4sOBvesm4S
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 26, 2024
La meciul Ucraina - Belgia, scorul este 0-0.
UPDATE -
Aproape tot stadionul a intonat la unison imnul naţional.
ŞTIREA INIŢIALĂ
De la aceeaşi oră se dispută în grupa E şi partida Belgia - Ucraina.
România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte, fiind departajate doar de golaveraj. Pe locul doi este Belgia, pe trei se află Slovacia şi pe patru Ucraina.
În primele două meciuri, România a învins Ucraina, scor 3-0, şi a pierdut cu Belgia, scor 0-2. Slovacia a trecut de Belgia, scor 1-0, şi a pierdut cu Ucraina, scor 1-2.
Echipele de start la confruntarea Slovacia – România:
SLOVACIA: 1. Dubravka – 2. Pekarik, 3. Vavro, 14. Skriniar, 16. Hancko – 19. Kucka, 22. Lobotka, 8. Duda – 26. Schranz-cpt, 18. Strelec, 17. Haraslin. Selecţioner: Francesco Calzona
Rezerve: 12. Rodak, 23. Ravas – 4. Obert, 5. Rigo, 6. Gyomber, 7. Suslov, 9. Bozenik, 10. Tupta, 11. Benes, 13. Hrosovsky, 15. De Marco, 20. Duris, 21. Bero, 24. Sauer, 25. Kosa
ROMÂNIA: 1. Niţă – 2. Raţiu, 3. Drăguşin, 15. Burcă, 11. Bancu - 6. M. Marin - 10. Hagi, 18. R. Marin, 21. Stanciu-cpt, 17. Coman - 19. Drăguş. Selecţioner: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Puşcaş, 13. Mihăilă, 14. Olaru, 20. Man, 22. Mogoş, 23. Sorescu, 24. Racoviţan, 25. Bîrligea, 26. Şut
Respect.#EURO2024 | #SVKROU pic.twitter.com/wr1zt2VLCh
— UEFA EURO 2024 (@EURO2024) June 26, 2024
Meciul de la Frankfurt este arbitrat de germanul Daniel Siebert, ajutat de Jan Seidel şi Rafael Foltyn, în timp ce rezervă este Felix Zwayer. În Camera VAR se află germanii Bastian Dankert şi Christian Dingert, dar şi italianul Massimiliano Irrati.
Până acum, s-au calificat în optimile Euro 2024 unsprezece echipe: Germania, Elveţia (grupa A), Spania, Italia (grupa B), Anglia, Danemarca, Slovenia (grupa C), Austria, Franţa, Ţările de Jos (grupa D) şi Portugalia (grupa F).
Suporterii pot urmări toate meciurile turneului final Euro 2024, în direct, în Parcul Titan, pe Insula Euro! În fiecare seară, un DJ va întreţine atmosfera pe insulă, iar miercuri, pe 26 iunie, la ora 21 00, va concerta Ruby.
Evenimentul este susţinut de Betano şi Hidroelectrica.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.