Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 6 şi locul 4 WTA, a acces, vineri, în semifinalele turneului de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a învins-o pe Anett Kontaveit (Estonia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 68 în ierarhia mondială, în sferturile competiţiei. Simona Halep spune că a greşit la mingile scurte în confruntarea cu Anett Kontaveit şi că în trecut după astfel de erori poate ar fi rupt o rachetă, însă acum are o altă mentalitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Halep s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4, după după o oră şi 21 de minute.

Simona Halep a început foarte bine meciul, a reuşit două break-uri şi a dus scorul la 3-0. A urmat o mică scădere în joc, iar Kontaveit a recuperat un break. Jucătoarea din Constanţa şi-a revenit repede şi a închis setul cu 6-2, la a patra tentativă, după 35 de minute.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Setul al doilea a fost dominat tot de jucătoarea română, care a reuşit break-ul încă din primul ghem şi s-a distanţat imediat la 3-1. Halep a mai reuşit un break, dar şi-a pierdut imediat serviciul şi scorul s-a făcut 4-2. Au urmat patru ghemuri în care jucătoarele şi-au făcut greu serviciul şi astfel Halep a închis meciul din a treia încercare, scor 6-2, 6-4.

În semifinale, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Kiki Bertens (Olanda), favorită 15 şi locul 20 WTA, şi Daria Gavrilova (Australia), jucătoare venită din calificări şi poziţia 33 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în semifinale la Roma, Halep va primi 350 de puncte WTA şi un cec în valoare de 115.170 de euro.

Anul trecut, Simona Halep a fost învinsă în turul doi la Roma.

Halep: Am greşit la mingile scurte. Înainte poate aş fi rupt o rachetă după atâtea mingi scurte ratate

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, vineri, după calificarea în semifinalele turneului de la Roma, că a greşit la mingile scurte în confruntarea cu Anett Kontaveit şi că în trecut după astfel de erori poate ar fi rupt o rachetă, însă acum are o altă mentalitate.

"Azi a fost un meci bun, pot spune că aş fi putut termina mai repede în setul doi. Am greşit la mingile scurte. Kontaveit este foarte puternică, dar ştiam că dacă o împing în spate şi dau mingile puţin mai sus o va deranja. Nu a fost o zi bună aproape de fileu. Înainte poate aş fi rupt o rachetă după atâtea mingi scurte ratate, acum spun este doar un punct, data viitoare încearcă să faci mai bine. Aceasta este mentalitatea mea acum", a spus Halep în conferinţa de presă de după meciul din sferturile de finală.

Simona Halep a precizat că simte că joacă mai bine la Roma decât a făcut-o la Madrid. "Sunt mândră că am continuat să câştig şi să joc la nivelul meu cel mai înalt după trofeul câştigat. Nu este uşor. Mă simt bine, sunt bucuroasă şi mulţumită şi de atitudinea mea. Mă simt puţin obosită, este normal, dar mă motivează faptul că câştig. La Madrid nu am jucat cel mai bun tenis. Aici simt că joc mai bine, dar am mai puţină energie. Însă mă simt cel mai bine de până acum în acest an", a explicat ea.

Halep a mai spus că se simte bine pe suprafeţele de joc de la Madrid, Paris şi Roma. "Madrid este cel mai bun loc pentru a juca pentru mine, este puţin la altitudine şi mingile zboară puţin. Aici simt că vremea caldă mă ajută, mă simt foarte bine pe teren. Sper ca la Paris să nu plouă. Mă simt bine pe toate cele trei, au zgura similară", a adăugat sportiva.

Jucătoarea consideră că semifinala, indiferent de adversară, va fi dificilă. "Este o semifinală, toate sportivele dau totul, va fi dificil, ca de fiecare dată. Dar le ştiu destul de bine pe amândouă (Bertens şi Gavrilova), am jucat de câteva ori cu Dasha Gavrilova, şi anul trecut, aici, şi ştiu ce am de făcut, ştiu că am şansa mea. Dar va fi greu. Kiki Bertens ştiu că joacă diferit faţă de Gavrilova, mai puternic, aşa că trebuie să o fac să alerge", a afirmat Halep.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.