Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat viza liderului ATP Novak Djokovici, decizie care probabil va fi contestată în instanţă de avocaţii tenismenului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Presa australiană a scris, joi, cu mai multe ore înainte de decizia lui Hawke, că dacă viza lui Djokovici este anulată echipa de avocaţi a sportivului va depune apel în instanţă.

În cazul unui apel, potrivit news.com.au Novak Djokovici ar putea să rămână în Australia şi chiar să joace în primul tur al Australian Open, în aşteptarea judecării cazului săptămâna viitoare.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dacă un apel al sportivului nu va avea succes, Djokovici teoretic nu va mai primi altă viză pentru Australia timp de trei ani. Însă interdicţiile cu privire la acordarea vizei sunt analizate caz cu caz, astfel că există posibilitatea ca în cazul liderului ATP aceasta să fie anulată.

Abul Rivzi, fost înalt oficial în Ministerul Imigraţiei, a declarat la postul ABC că Djokovici în mod normal trebuie să fie reţinut acum. “Novak Djokovici trebuie reţinut acum. Presupun că va fi dus la acelaşi hotel pentru detenţie la care a fost înainte. Presupun că avocaţii săi vor căuta să obţină o revizuire a deciziei”, a adăugat el.

Jurnalistul Ben Rothenberg, de la New York Times, scria zilele trecute despre opţiunile pentru Australian Open în contextul problemelor pe care le are Djokovici: “Dacă Djokovici se retrage de la Australian Open înainte de anunţarea programului primei zile, Andrei Rublev va fi mutat pe linia 1 pe tablou, în locul lui Djokovici. Gael Monfils va fi mutat în locul lui Rublev pe tablou, iar Alexander Bublik va deveni favorit 33 şi va ajunge pe linia lui Monfils. Dacă Djokovici va juca la Australian Open cel puţin un meci, el va continua până când va fi retrasm va pierde sau va câştiga turneul. Nu va fi înlocuit în timpul turneului. Următorul său adversar pur şi simplu va beneficia de retragere şi va ajunge în faza următoare”.

Novak Djokovici s-a antrenat la Melbourne, în speranţa că va avea şansa de a lupta pentru al zecelea trofeu Australian Open şi al 21-lea de grand slam.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.