Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat viza liderului ATP Novak Djokovici, el precizând că a luat decizia ţinând cont de interesul public.
Ministrul şi-a anunţat decizia printr-un comunicat dat publicităţii vineri.
“Mi-am exercitat astăzi puterea conform secţiunii 133C(3) din Legea Migraţiei pentru a anula viza deţinută de domnul Novak Djokovici pe motive de sănătate şi ordine, în baza faptului că era în interesul public să procedez astfel.
Această decizie vine după ce Curtea Federală a decis la 10 ianuarie 2022 anularea unei hotărâri prealabile din motive de echitate procedurală.
În luarea acestei decizii am luat în calcul cu atenţie informaţii oferite de Departamentul de Interne, Poliţia de Frontieră şi de domnul Djokovici.
Guvernul Morrison este dedicat ferm protejării graniţelor Australiei, în special în ceea ce priveşte pandemia de covid-19.
Le mulţumesc reprezentanţilor Departamentului de Interne şi Poliţiei de Frontieră, care muncesc în fiecare zi pentru a servi interesele Australiei în condiţii din ce în ce mai dificile”, este comunicatul semnat de Hawke.
Novak Djokovici a recunoscut, miercuri, că s-a întâlnit cu un jurnalist când ştia că are Covid-19, descriind acest fapt drept o "eroare de judecată". Însă el a afimat că nu ştia că este pozitiv atunci când a premiat copiii de la academia lui din Belgrad, la o zi după data testului său PCR. Cât priveşte declaraţia prezentată autorităţilor australiene înainte de sosirea în ţară, referitoare la faptul că nu călătorise în afara Serbiei anterior, aceasta a fost completată greşit de agentul său, a adăugat Djokovici.
Liderul ATP a recunoscut că, după ce a primit rezultatul pozitiv, a participat, totuşi, la centrul său de tenis din Belgrad, 18 decembrie, la un interviu pentru L’Equipe”, deoarece "s-a simţit obligat" şi "nu a vrut să-l dezamăgească pe jurnalist". Djokovici spune că s-a distanţat social şi a purtat o mască, cu excepţia momentelor în care au fost făcute fotografii.
Djokovici a mai spus că declaraţia incorectă completată la 1 ianuarie, înainte de călătoria în Australia, a fost depusă de echipa lui în numele lui”.
În acelaşi timp, el a insistat că alte informaţii apărute în presă, despre faptul că el ar fi apărut în public în urma testării pozitive pentru Covid-19, reprezintă o "dezinformare”.
Novak Djokovici a câştigat luni apelul la decizia autorităţilor federale australiene de a-i anula viza de intrare în ţară. El a rămas însă în vizorul autorităţilor australiene, acestea reexaminând documentele completate de numărul 1 mondial, nevaccinat şi cu scutire medicală pentru a ajunge la Melbourne.
Potrivit presei australiane, Djokovici ar fi susţinut într-un formular că nu a călătorit în cele 14 zile premergătoare zborului său către Australia. Cu toate acestea, el ar fi părăsit Serbia pentru a se antrena în Spania, în perioada Anului Nou.
Joi, în urma tragerii la sorţi s-a stabilit că Novak Djokovici urma să evolueze contra compatriotului său Miomir Kecmanovic, locul 77 mondial, în primul tur la Australian Open. Sârbul s-a antrenat la Melbourne, în speranţa că va avea şansa de a lupta pentru al zecelea trofeu Australian Open şi al 21-lea de grand slam.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...