Reprezentativa Argentinei a câştigat, duminică, pentru a treia oară Cupa Mondială la fotbal, învingând în finala din Qatar, disputată pe stadionul Lusail, cu scorul de 4-2 la lovituri de departajare (3-3 după prelungiri), Franţa, campioana din 2018. Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani, ei triumfând şi în 1978 şi 1986. Argentina şi-a luat revanşa după ce la ediţia din 2018, în optimi, a pierdut chiar în faţa Franţei, scor 3-4.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

CITEȘTE ȘI Căpitanul Argentinei, Lionel Messi, a primit trofeul oferit campioanei mondiale de la preşedintele FIFA, Gianni Infantino, şi emirul Qatarului
CITEȘTE ȘI Lionel Messi, cel mai bun jucător al Cupei Mondiale din Qatar
CITEȘTE ȘI Cupa Mondială de fotbal: Kylian Mbappe – golgheterul competiţiei

UPDATE

Argentina a detronat Franţa la lovituri de departajare, după ce a fost egalată de francezi de la 2-0 şi 3-2.

La finalul prelungirilor, scorul era 3-3, golurile fiind marcate de Messi ’23 (penalti), ‘109, Di Maria ’36 / Mbappe ’80 (penalti), ’81, ‘118 (penalti).

1-0, min. 23: Messi a marcat dintr-un penalti acordat după o intrare a lui Dembele la Di Maria.

2-0, min. 36: Al doilea gol al argentinienilor a venit după o fază superbă de contraatac. Mingea s-a plimbat pe traseul Messi – De Paul – Mac Allister, acesta i-a pasat perfect lui Di Maria, care a înscris.

2-1, min 80: Mbappe a înscris dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Otamendi la Kolo Muani

2-2, min. 81: Messi a pierdut balonul, a venit un contraatac al francezilor şi Mbappe a înscris, egalând situaţia pe tabelă.

3-2, min. 109: Atac în trei al Argentinei, pasele au mers perfect şi Messi a trimis în poartă.

3-3, min. 118: penalti pentru henţ în careu.

La loviturile de departajare, scorul a fost 4-2 pentru argentinieni.

Pentru Argentina au înscris Messi, Dybala, Paredes şi Montiel.

Franţa a înscris prin Mbappe şi Kolo Muani, însă Coman şi Tchouaméni au ratat.

La acest meci, Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe partide jucate la turneele finale ale CM (26) şi Lloris portarul cu cele mai multe meciuri la turneele finale (20).

Argentina: Martinez – Molina (Montiel ’91), Romero, Otamendi, Tagliafico (Dybala ‘120+1) - Di Maria (Acuna ’64), De Paul (Paredes ‘102), Fernandez, Mac Allister (Pezzella ‘116) - Messi, Alvarez (Lautaro Martinez ‘103). Selecţioner: Lionel Scaloni

Franţa: Lloris – Koundé (Disasi ‘120+1), Varane (Konate ‘112), Upamecano, T. Hernandez (Camavinga ’71) – Griezmann (Coman ’71), Tchouaméni, Rabiot (Fofana ’96) - O. Dembélé (Kolo Muani ’41), Giroud (Thuram ’41), Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps

Meciul a fost arbitrat de polonezul Szymon Marciniak.

UPDATE

Scorul finalei este 3-3, la finalul prelungirilor. Se trece la loviturile de departajare.

UPDATE

Mbappe a înscris din nou pentru Franţa, în minutul 118. din penalti. 

UPDATE

Messi a înscris din nou pentru argentinieni, în minutul 109. Argentina - Franţa, scor 3-2.

UPDATE

Meciul intră în prelungiri, scorul după două reprize fiind 2-2. Ambele echipe au atacat puternic în prelungirile reprizei a doua, însă fără să reuşească să înscrie.

UPDATE

Acelaşi Mbappe a adus egalarea, în minutul 81.

UPDATE

Mbappe a înscris din penalti în minutul 80.

UPDATE

La finala de la Lusail, Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe partide jucate la turneele finale ale CM (26) şi Lloris portarul cu cele mai multe meciuri la turneele finale (20).

CITEȘTE ȘI Cupa Mondială de fotbal: Hugo Lloris – portarul cu cele mai multe meciuri la turneele finale

UPDATE

La pauză, scorul este 2-0 pentru Argentina.

UPDATE

După golurile primite, Franţa a făcut deja două schimbări: Dembélé (Kolo Muani ’41), Giroud (Thuram ’41)

UPDATE

Al doilea gol al argentinienilor a fost înscris d Di Maria ‘36.

UPDATE

A marcat Messi, în minutul 23, din penalti. Penaltiul a fost acordat după o intrare a lui Dembele la Di Maria.

CITEȘTE ȘI Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri disputate la turneele finale ale Cupei Mondiale

Cele două echipe evoluează în următoarele formule:

Argentina: Martinez - Molina, Romero, Otamendi, Tagliafico - Di Maria, De Paul, Fernandez, Mac Allister - Messi, Alvarez. Selecţioner: Lionel Scaloni

Franţa: Lloris - Koundé, Varane, Upamecano, T. Hernandez - Griezmann, Tchouaméni, Rabiot - O. Dembélé, Giroud, Mbappé. Selecţioner: Didier Deschamps

Meciul este arbitrat de polonezul Szymon Marciniak.

La finală asistă şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Argentina a jucat în Qatar în grupa C (cu Polonia, Mexic şi Arabia Saudită), pe care a terminat-o pe primul loc, după care a trecut în optimi de Australia (scor 2-1), în sferturi de Ţările de Jos (scor 6-5 în urma loviturilor de departajare) şi de Croaţia în semifinale (scor 3-0).

Franţa a evoluat în grupa D, cu Australia, Tunisia şi Danemarca, şi a acces în optimi de pe primul loc. Francezii au trecut de Polonia în optimi (scor 3-1), de Anglia în sferturi (2-1) şi de Maroc în semifinale (2-0).

Argentinienii au în palmares două titluri de campioni mondiali, obţinute în 1978 şi 1986. În 1990 şi 2014, Argentina s-a clasat pe locul doi la CM. La ediţia din 2018, argentinienii nu au trecut de optimi, ei fiind învinşi atunci chiar de Franţa, cu scorul de 4-3.

Franţa este campioana mondială din 2018 şi a mai câştigat titlul mondial în 1998. În 2006, francezii s-aau clasat la CM pe locul doi, iar în 1986 au fost pe locul trei, după ce la ediţia precedentă (1982), terminaseră pe patru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.