Echipa Universitatea Cluj s-a impus vineri, scor 4-2, în ultimul meci amical disputat în cantonamentul din Antalya, împotriva formaţiei elveţiene FC Schaffhausen.
Universitatea a câştigat amicalul cu echipa clasată pe locul opt în liga secundă elveţiană, FC Schaffhausen. Golurile clujenilor au fost inscrise de Thiam (min. 2), Bic (min. 7), Ispas (min. 45) şi Chipciu (min. 69).
Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a început meciul cu următoarea formulă de echipă: Iliev – Vlădoiu, Miron, Ispas, Piţian, Briceag, Bic, Remacle, Chipciu, Thiam, Stoica.
În repriza secundă au mai intrat pe teren Ilie, Ze Gomes, Bălan, Pires, Filip, Oancea şi Fulop.
Vineri, 20 ianuarie, Universitatea Cluj va juca, acasă, cu FC Voluntari, în etapa a 22-a din Superligă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.