Fundaşul Shunki Takahashi a fost suspendat o lună de conducerea clubului Vissel Kobe, după ce i-a dezvăluit unui prieten că Andres Iniesta urma să rateze un meci, informaţie care a ajuns pe reţelele de socializare, relatează Kyodo News.
Takahashi i-a scris unui prieten pe o aplicaţie de mesagerie că Iniesta urma să rateze meciul echipei Vissel Kobe cu Urawa Reds, din 23 septembrie, din deplasare, care a fost câştigat de gazde cu scorul de 4-0. Prietenul fundaşului intenţiona să vizioneze partida şi îi trimisese un mesaj lui Takahashi pentru a-l întreba dacă Iniesta va juca. După ce a primit răspunsul că Iniesta nu va juca, el a postat informaţia pe Twitter. Deşi a şters repede postarea, informaţia a devenit în scurt timp virală.
După o anchetă, clubul japonez a ajuns la concluziacă Takahashi a încălcat regulamentele ligii dezvăluind informaţii confidenţiale unei persoane din afara grupării. Suspendarea pe o lună este valabilă din 24 septembrie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Andres Iniesta este component al echipei Vissel Kobe din luna mai.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.