Cât de mari sunt despăgubirile pentru malpraxisul medical în România şi ce factori influenţează aceste sume? Pentru a înţelege mai bine cum se determină valoarea despăgubirilor şi care sunt provocările în procesul de malpraxis, legalmarketing.ro a discutat cu Adina Mihaela Chiş, avocat în cadrul Baroului Cluj, doctorand la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti şi fondator al firmei de avocatură Chiş Mihaela şi Asociaţii.
Adina Chiş are o experienţă vastă în acest domeniu şi a oferit o perspectivă detaliată asupra proceselor de malpraxis, despre durata acestora, dificultăţile întâmpinate de avocaţi şi despre soluţiile juridice în astfel de cazuri.
Care este valoarea medie a despăgubirilor obţinute în urma câştigării proceselor de malpraxis medical?
Valoarea medie a despăgubirilor ar trebui să ia în considerare atât soluţiile defavorabile pacienţilor, cât şi pe cele favorabile acestora, precum şi prejudiciile ireversibile şi pe cele de mică importanţă, fără a include daunele acordate în caz de deces. În prezent, despăgubirile se situează între aproximativ 8.000 şi 20.000 de euro. Aceste sume nu includ daunele acordate în caz de deces sau cele asociate leziunilor ireversibile.
Trebuie menţionat că valoarea despăgubirilor variază în funcţie de natura şi specificul dosarelor. În prezent, predomină dosarele din domeniul medicinei stomatologice, în funcţie de care se poate estima o medie a despăgubirilor într-o anumită perioadă.
Cât timp durează soluţionarea unui proces de malpraxis medical comparativ cu alte speţe?
Soluţionarea unui litigiu de malpraxis medical durează, în medie, pe fond, în materie civilă, aproximativ 5-6 ani, uneori chiar mai mult. În materie penală, există un risc ridicat ca răspunderea penală să se prescrie, având în vedere durata îndelungată necesară pentru soluţionarea definitivă a acestor litigii, care poate ajunge la 5-8 ani.
Ce presupune un caz de malpraxis medical?
Un dosar de malpraxis medical debutează cu analiza tuturor înscrisurilor medicale puse la dispoziţie de către partea implicată. Acestea au o importanţă fundamentală, determinând perspectivele dosarului şi şansele de reuşită. Ulterior, se analizează ghidurile, protocoalele şi literatura de specialitate pentru formularea poziţiei procesuale şi a actelor de procedură.
Primele termene sunt, de obicei, dedicate stabilirii cadrului procesual şi formulării cererilor de chemare în garanţie.
Apoi, instanţa dispune efectuarea expertizei, a cărei reglementare rămâne, în continuare, un subiect de dezbatere în dreptul intern. Deşi expertiza poate lipsi uneori, instanţele sunt obişnuite să administreze această probă în dosarele de malpraxis medical. Etapele ulterioare sunt similare celor din alte litigii şi includ audierea martorilor, administrarea interogatoriilor şi derularea procedurilor din căile de atac.
Există în România un deficit de avocaţi specializaţi în acest domeniu? Care ar fi un număr necesar la nivel naţional? Cum stă România din perspectiva numărului de experţi care pot investiga cazurile de malpraxis medical?
În prezent, nu se poate vorbi despre un deficit de avocaţi specializaţi în malpraxis medical, raportat la numărul dosarelor aflate pe rolul instanţelor. Mai degrabă, se observă o lipsă a unui cadru teoretic şi practic adecvat pentru o specializare completă şi eficientă a avocaţilor şi a juriştilor în acest domeniu. Literatura de specialitate şi cadrul legislativ nu sunt suficient de dezvoltate pentru a susţine o specializare profundă în această materie.
Interesul avocaţilor pentru acest domeniu este ridicat, în special în rândul tinerilor jurişti. În prezent, se estimează că un număr de 5-7 avocaţi specializaţi în malpraxis medical în fiecare reşedinţă de judeţ ar fi suficient pentru a gestiona dosarele existente. Totuşi, acest număr ar trebui să crească proporţional cu volumul litigiilor înregistrate pe rolul instanţelor.
În schimb, problema experţilor medicali este mult mai dificilă. Medicii specialişti refuză adesea să întocmească rapoarte de expertiză, iar numărul medicilor legişti este insuficient raportat la volumul dosarelor existente. Piaţa expertizelor nu este liberalizată, aşa cum se întâmplă în alte domenii, ceea ce favorizează arbitrariul, poziţiile dominante şi costurile ridicate pentru obţinerea opiniilor expertale.
În plus, în România nu există o reglementare clară privind expertiza extrajudiciară sau expertiza de specialitate, ceea ce îngreunează şi mai mult procesul.
Care sunt cele mai uzuale tipuri de malpraxis medical pe care le-aţi întâlnit în cariera dumneavoastră? Există noi tipuri de malpraxis care se înmulţesc în România (de exemplu, în chirurgia estetică sau dentară)?
În prezent, cele mai frecvente litigii de malpraxis medical sunt cele din medicina stomatologică, urmate de cele care vizează refuzul explicit sau implicit de acordare a asistenţei medicale de urgenţă. Se poate observa o creştere a numărului litigiilor care rezultă din tratamentele stomatologice. Această situaţie este atipică în comparaţie cu alte ţări, unde predomină litigiile din domeniile chirurgical, neonatologic şi ginecologic.
Din punct de vedere procentual, câte cazuri de malpraxis medical se soluţionează în România prin constatarea vinovăţiei medicilor?
În prezent, procentul soluţiilor favorabile pacienţilor este în creştere. Se observă o evoluţie de la aproximativ 15% la aproximativ 20%. Acest procent nu include dosarele soluţionate extrajudiciar, prin despăgubirea pacientului şi încheierea unei tranzacţii, care reprezintă o parte semnificativă a soluţiilor favorabile pacienţilor. Se estimează că acestea ar adăuga un procent suplimentar de aproximativ 5%.
Cât de greu este să probezi malpraxisul într-un proces în instanţă, în România?
În majoritatea cazurilor, malpraxisul medical reiese din înscrisurile medicale, ceea ce face ca, teoretic, probarea acestuia să nu fie foarte dificilă. Cu toate acestea, dificultăţile apar din cauza denaturării, omiterii sau speculării conţinutului acestor documente, prin intermediul probelor expertale.
Un alt obstacol major este „confraternitatea profesională” din domeniul medical, care poate influenţa evaluatorii şi poate conduce la opinii favorabile colegilor de breaslă, în detrimentul unei analize obiective. Această solidaritate profesională disfuncţională este una dintre principalele cauze ale dificultăţii în dovedirea cazurilor de malpraxis medical.
Este avocatura specializată în malpraxis medical diferită faţă de alte specializări ale dreptului penal?
Fiecare specializare juridică are particularităţile sale. În cazul dosarelor de malpraxis medical, cunoştinţele medicale sunt esenţiale pentru avocaţi, ceea ce reprezintă principala particularitate a acestui domeniu. De asemenea, juriştii trebuie să fie capabili să clarifice noţiunile medicale şi în dosarele penale legate de malpraxis.
Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.
