Fotbalistul grec Nikos Tsoumanis, în vârstă de 31 de ani, fost internaţional U21, a fost găsit strangulat în maşină, marţi dimineaţă, după ce a fost dat dispărut de prietena şi de familia lui, informează mirror.co.uk.
Jucătorul a fost dat dispărut cu câteva ore înainte ca autorităţile să-l localizeze, marţi dimineaţă, lângă portul Nea Krini, în Kalamaria, o suburbie a Salonicului.
Tsoumanis a fost dus de urgenţă la spital, unde medicii nu au putut să-l resusciteze.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit presei din Grecia, rapoartele medicale şi criminalistice arată că fundaşul a murit din cauza sufocării, prin strangulare, posibil cu o cravată.
Poliţia continuă cercetările pentru a stabili dacă este vorba de o crimă sau sinucidere.
Tsoumanis juca pentru echipa Makedonikos din liga a treia. După 12 ani, el s-a întors, vara trecută, la clubul la care a debutat ca profesionist. La naţionala sub 21 de ani a Greciei, fotbalistul a evoluat de două ori, în 2011, în meicuri cu Belgia şi Germania.
Skoda Xanthi, Kerkyra, Aris Salonic, Panthrakikos, Veria, Apollon Pontou şi Triglias sunt celelate cluburi la care a jucat Tsoumanis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.