Antrenorul FC Dinamo, Duşan Uhrin, a dezvăluit că a făcut armata şi a fost tanchist, precizând că speră ca ţara lui, Cehia, să nu le fi trimis urcainenilor tancuri precum cele de pe vremea lui.
"(n.r. - întrebat pe subiectul tancurilor trimise de Cehia în Ucraina) Nu am citit despre asta, dar sper să nu fie prea vechi. Am fost şi eu tanchist în armată, acum 35 de ani, ştiu cum este, sper ca aceste tancuri să nu fie precum cele pe care le aveam noi. Serios vorbind, situaţia din Ucraina este foarte dificilă. În toată Cehia lumea încearcă să ajute, şi în România sunt mulţi ucraineni. Eu şi soţia mea am ajutat mulţi ucraineni de la începutul conflictului. (n.r. - dacă a închiriat hotelul său pentru refugiaţi). Nu, nu, este imposibil, dar i-am ajutat cu bani şi alte lucruri. Este normal din partea noastră, pentru că o parte din angajaţi e ucraineană în afacerea noastră", a declarat Uhrin, într-o conferinţă de presă.
Referindu-se la meciul cu FC U Craiova, Uhrin l-a identificat pe Andrea Compagno drept cel mai bun jucător al echipei oltene.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Nu am recuperat toţi jucătorii, Andrei Radu are o accidentare suferită la ultimul meci, nici Jovanovic nu este refăcut. O parte dintre jucătorii nu s-a antrenat toată săptămâna, trebuie să decid pe cine includ în lot, deoarece este un meci important pentru noi, cu un adversar dificil. Nicolo Napoli a făcut o treabă bună acolo, este de mult timp şi ştie cum să joace în România. Craiova se concentrează pe pase scurte, lasările lungi sunt numai pentru Compagno, care este un bun atacant, trebuie să fim atenţi în careu şi sper că jucătorii noştri vor fi pregătiţi în totalitate pentru joc. Matei este ok, Torje s-a antrenat numai trei zile, nu ştiu dacă este pregătit, voi decide după antrenamentul de azi. Fiecare meci este important pentru noi, am câştigat doar un joc, nu e suficient să nu ajungem la baraj. E doar un pas, ne mai trebuie mulţi paşi. Trebuie să obţinem victorii, dar depinde şi de ce fac adversarele. Nu ştiu cum sunt jucătorii, antrenamentele au fost normale. Când am început munca la Dinamo, nu pot să spun nimic de atitudinea la antrenamente. Ei sunt ok, trebuie să decid primul 11 şi sper să am mână bună. (n.r. - dacă e bine că nu joacă Bauza) Ca să fiu sincer, Compagno este cel mai bun jucător al lor, pentru că a marcat multe goluri. Mai au mulţi jucători buni la mijloc, dar e important pentru noi să fim concentraţi pe echipa noastră. E mult mai important pentru mine acest lucru. În acelaşi timp, sper să nu facem greşeli de-a lungul meciului. Sper că vor veni mulţi spectatori la stadion şi că va fi o atmosferă bună, e important ca suporterii să ne susţină. Nu vreau să vorbesc despre pregătirea fizică a jucătorilor, nu cred că a fost greşeala antrenorilor lipsa pregătirii fizice, problema a fost în primul rând din cauza accidentărilor", a precizat cehul.
Dinamo va întâlni, vineri, de la ora 20.30, pe FC U Craiova, în etapa a IV-a a play-out-ului Ligii 1 Casa Pariurilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.